- Personaje principale: Con (Lewis MacDougall) si Lizzie (Felicity Jones)
- Regizor: A. Bayona
- Casa de distributie: Freeman Entertainment
- Durata: 108 minute
- Lansare in Romania:24 februarie
Am plans la multe filme. Am plans atat de mult incat am cautat sa vad daca e patologic sau ceva si-am gasit un articol care spunea ca tine de inteligenta emotionala sa poti sa plangi la filme si ca e de bine, pentru ca dovedesti empatie. Si, mama, cat am plans la The Notebook. Titanic. A walk to remember. The pursuit of happyness. Bridge of spies. The accountant. Up! Dar aseara am vazut A monster calls si pur si simplu mi-a frant inima. Mi-a lovit-o atat de adanc, incat nici macar n-am mai reusit sa plang. Iar asta spune multe.
A monster calls
A monster calls, la noi Copacul cu povesti, este povestea lui Con, un copil problematic ce trebuie sa indure faza terminala a bolii mamei sale, cu toate simptomele, spitalizarea si drama ce inconjoara o astfel de situatie. Filmul este inspirat de cartea cu acelasi nume, scrisa de Patrick Ness in 2011, dupa idee a lui Siobahn Dowd, care nu a reusit sa-si mai termine cartea. Un festin al emotiilor sfasietoare!
Impresie generala – filmul vorbeste despre sentimente contrastante, asta simt si eu fata de personaj
Lewis MacDougall, copilul care il interpreteaza pe Con, este unul dintre cel mai putin simpatici copii-actori, cu o figura despre care nu poti spune ca e dragalasa, dar pe cat e de uratel, pe atat e de talentat! Reuseste sa transmita atat de mult, expresiile, gesturile si profunzimea jocului sau actoricesc sunt atat de autentice ca eu i-as da un Oscar pe loc si m-as gandi de 10 ori in ce filme sa-l mai distribui, sa nu-i stirbesc din interpretare.
Personajul sau, Conor, este un copil problematic care, asa cum spune la un moment unul dintre colegii lui bully, cauta sa fie pedepsit. Si asta pentru ca ascunde inauntrul sau un adevar dureros, pe care publicul il va afla abia la a 4-a poveste. Dar o data aflat, cine poate sa-l condamne?
In schimb, eu care nu sunt cel mai mare fan al copiilor, am gasit dificil de empatizat 100% cu Con. Mai ales intr-o scena, care este scena pe care am suportat-o cel mai greu in film (daca te uiti la rubrica mea, #CuibulDorului, vei intelege), cand pustiul distruge cu salbaticie mobila dintr-o camera, care insemna lumea si pamantul pentru bunica lui. Poti sa-mi spui cum vrei tu, dar pentru mine aia e cea mai trista scena din film! Glumesc, cred…
Anyway, Con oscileaza in A monster calls intre empatie si nevoia spectatorului de a-l trimite urgent la un psiholog dar indiferent de starile pe care ti le ofera, trebuie sa recunosti ca scenariul este pe cat de nuantat, pe atat de bine structurat, reusind sa fie interesant, intens, cu insemnatate.
E un film de vazut, o lectie despre acceptare, o pelicula ce si-a asumat ca nu va atrage prin aspecte glamorous, aspirationale, estetice si ca nu va permite pic de superficialitate in povestirea copilariei lui Con, un scenariu care a fost inclus in 2013 in lista celor mai apreciate filme inca neproduse. Du-te la film, chiar daca o sa iesi sfasiat din sala de cinema!