In descrierea A quiet place: Day 1, filmul apare ca Sci-fi/ horror. Dar pentru o extra acuratete, eu as adauga si foodie movie/ drama/ the cat survives movie. Aceste 3 extra descrieri sunt, de fapt, core-ul noii pelicule din seria A quiet place, de altfel preferata mea de pana acum. Iar pentru extra-extra acuratete, poti consulta si cel mai tare website din lume – doesthedogdie.com – unde poti afla informatia cruciala daca vreun animal pateste ceva in scenariul unui film. Nu de alta, dar cu totii stim ca cel mai important lucru in orice productie este sa supravietuiasca animalul!
A quiet place: Day 1
Samira are cancer terminal si-si asteapta sfarsitul de pe-o zi pe alta. La un moment dat, asistentul care se ocupa de ea ii propune sa iasa in oras, ca prieteni, la un spectacol, iar ea accepta cu promisiunea ca vor manca apoi pizza la Patsy’s. Dar ziua lor in oras se transforma intr-o Apocalipsa, iar Samira, impreuna cu pisica ei de asistenta, se vad nevoite sa supravietuiasca unui atac al unor extraterestri al caror declansator sunt sunetele.
Singurul spoiler pe care mi-l permit? Pisica supravietuieste la final.
Impresie generala – cumplit de emotionant si minunat scris si produs
De obicei, nu te duci la horror-uri sa dai apa la soricei. Dar acest horror are o poveste atat de emotionanta, ca sunt convinsa ca cel putin unul dintre personaje: o bolnava de cancer terminal, o pisica de asistenta sau un barbat terifiat ce mie mi-a adus aminte de leul fricos din Vrajitorul din Oz te va sensibiliza. Pe mine, evident, m-a sensibilizat cel mai tare pisica, jucata de fapt de doua pisici, si plimbata prin situatii extreme: explozii, atac extraterestru, scufundare in apa si alte nebunii. Si cat a fost Quiet place: Day 1 de lung, am stat cu sufletul la gura sa nu-mi raneasca pisica, iar la final am rasuflat linistita. Dar asa santaj emotional in care sa puna pisica aproape protagonista eu n-am mai vazut!
Dar nu e doar atat, filmul, mai ales vazut la Cinema City IMAX, este aproape imersiv – te capteaza imediat si te tine atat de legat de firul narativ, ca ai impresia ca si tu esti parte din scenariu. Oscileaza intre secvente de liniste totala (ca personajele sa tina monstrii departe) si sunete stridente. Insa atunci cand era liniste totala si cineva din sala tusea sau facea vreun alt sunet, zau ca imi venea sa-i soptesc panicata “Linisteeeee ca ne prind”. Cam atata de coplesitor si fascinant e filmul!
Iar mie povestea mi se pare mai buna ca niciodata: face apel la nostalgie, la copilarie, si o face intr-un mod foarte credibil si relatable. Spre exemplu, o sa te prinzi rapid ca pizza are o importanta foarte mare in acest film (ma intreb cati spectatori au dat navala apoi la pizza), iar asta pentru ca e cvasi-ultima dorinta a protagonistei (e in primele scene, don’t worry). Doar ca pe parcursul filmului, o sa vezi de ce isi doreste ea atat de mult sa manance pizza si pe mine una m-a dat gata, eram bazaita toata!
Nu cred ca mi-a mai placut vreodata un horror atat de mult! Iar daca si tu esti o floricica roz care nu prea se duce pe la horror-uri, dar adora pisicile, filmele sensibile, twist-urile si filmele incredibile vizual, go for it! Noooooow!