- Personaje principale: Mama (Emily Blunt) si tata (John Krasinski)
- Regizor: John Krasinski
- Durata: 90 minute
- Casa de distributie: Ro Image 2000
- Lansare in Romania: 13.04.2018
Mama imi spune mereu ca ma aude de la lift, atunci cand o vizitez,si luand in calcul modul cum tastez, cum trantesc farfuriile din uscator si cum tip cand vad un gandac, slabe sanse sa supravietuiesc, daca scenariul lui John Krasinski s-ar adeveri. Insa in mediul controlat al cinematografului, linistea impusa personajelor din A quiet place mi s-a parut o premisa originala. Partea buna este ca, desi pelicula numara in jur de 10 replici, nici nu simti nevoia de mai mult. Scenografia, sunetele si jocul actorilor livreaza starea ideala pentru un astfel de thriller horror.
A quiet place
Filmul intra direct in paine, cu familia personajului lipsit de nume al lui John Krasinski, care se lupta cu consecintele unei invazii de lacuste extraterestre. Provocarea suprema este sa nu scoata niciun sunet, altfel teribilele ganganii cu look a-la-Stranger Things vor napadi zona cu viteza unui Ferrari si vor ataca.
Fara riscul de a strica surpriza (tre’ sa aiba si filmul o intriga, nu?), acest lucru se intampla cam dupa 25 de minute de liniste. John Krasinski (protagonist, regizor, scenarist si sotul lui Emily Blunt, si-n viata reala) mentioneaza faptul ca filmul nu este silentios (multitudinea de sunete imbraca ambianta horror a peliculei), ci mai degraba tacut, pentru ca vocile lor se aud abia pe la jumatatea filmului.
Impresie generala – lumea se sperie, lumea plange, lumea rasufla usurata, deci misiune implinita
Ideea foarte buna de a taia vocile din aceasta pelicula are un efect garantat asupra spectatorului: stai in fotoliul tau de outsider, dar resimti puternic fiecare rasturnare de situatie, de parca ai fi chiar tu in pericol. Cred ca mi-am trantit mana la ochi dupa nici 10 minute de vizionare, convinsa ca o sa ma aleg si eu cu vreo zgarietura, dupa impact. E clar, filmul asta iti activeaza instinctul de conservare si daca asta cauti la un thriller horror, delecteaza-te linistit cu noul film.
M-a fascinat alegerea fetitei surde cu un rol-cheie in pelicula, care este surda si in realitate, in urma unei supradoze de medicamente. Asta mi s-a parut fabulos, o dovada a finetii detaliului. De altfel, autenticitatea universului post-apocaliptic este un punct forte, remarcabil pe tot parcursul filmului. Dovada ca stiu 2 persoane care au plans intr-un moment de maxima tensiune si incarcatura emotionala.
Ma bucur ca nu a fost inclus in seria Cloverfield, asa cum era planuit initial, pentru ca astfel va rasuna ceva timp de acum incolo, dar trebuie sa-ti marturisesc ca nu mi s-a parut chiar atat de inspaimantator, iar asta nu e o critica. Am apreciat ca spaimele nu au ca sursa frecventa scene pop-up, de neam prost, in exces in alte pelicule care n-au substanta. Insa mi-ar fi placut totusi ca povestea sa fi intrat putin mai in profunzime, sa fie putin mai dinamica narativ, caci scenariul este compus din secvente succesive ca timeline, bazate pe o singura intriga principala, ce se deruleaza fara twist-uri. Poate ca profunzimea scenariului sta in faptul ca acesta nu a vrut sa scoata in prim-plan suspansul si povestea horror a lacustelor ucigase, ci legaturile incredibile ale parintilor cu copiii lor, pentru care sunt pregatiti sa faca sacrificiul suprem, dar si metafora cenzurii.
O critica prsonala as avea de facut, in ciuda faptului ca nu a deranjat decat pe mine si pe compania mea. Intregul film iti ridica tensiunea, astfel incat esti complet mufat la actiune si, cand credeai ca e momentul culminant, poc, apare genericul de final. Sfarsitul este brusc, de-a dreptul transant, de parca un Dorel a pierdut ultimele 15 minute din film si Joh Krasinski, baiat bun, a zis: „Lasa, ma Dorele, o sa vorbeasca mai mult despre film daca le taiem macaroana cand se asezau mai atenti pe scaune.” Nu zic ca scena nu era total previzibila si cu siguranta iti poti imagina si singur ce urma sa se intample, dar ma simt, pardon, nesatisfacuta, caci dupa atata ura stransa impotriva lacustelor imfometate, chiar simteam nevoia sa le vad zvarcolindu-se. Da, e primul film in care regret lipsa unei scene de chin.
In alta ordine de idei, e un film care-mi intareste parerea ca Emily Blunt este o actrita grozava. O ador. Si m-am amuzat teribil cand am aflat ca i-a iesit o scena foarte dificila, sangeroasa si tensionata, in cada, dintr-o singura dubla, iar dupa oprirea camerelor, s-a ridicat miserupista si a intrebat echipa ce vor manca de pranz.
Si John Krasinski devine acum un regizor de urmarit, cu atat mai mult cu cat el insusi povestea intr-un interviu ca nu era fanul genului horror, dar acum este un pasionat. Am fost atat de fascinata de pelicula de credibilitatea pe care i-a oferit-o filmului prin stilul regizoral, ca daca as avea de ales intre el ca scenarist sau regizor, l-as prefera in cea de-a doua ipostaza.
Acestea fiind spuse, ia-ti rontaiala acasa si apoi du-te la A quiet place, sunt curioasa ce impresie iti va lasa si tie.