- Personaje principale: Kya (Daisy Edgar-Jones) si Tate (Taylor John Smith)
- Regizor: Olivia Newman
- Casa de distributie: InterComFilm Distribution
- Durata: 125 minute
- Lansare in Romania: 19.08.2022
Cinema City si InterComFilm Distribution pun la cale evenimente nastrusnice! Aseara am avut parte de o vizionare de film surpriza. Fara titlu. Fara indicii. Fara context. Asa ca, atunci cand am aflat ca e vorba despre Acolo unde canta racii, s-a adunat dopamina asteptarii filmului cu serotonina suprizei placute si, impreuna, au creat un curcubeu de bucurie pura. O emotie care a ramas la inaltime pe tot parcursul peliculei, pentru ca a fost tot ce am asteptat sa fie!
Mai rar o ecranizare in ton cu cartea, la fel de buna si la fel de imprevizibila. Dar Acolo unde canta racii este cu siguranta una care va potoli setea fanilor de a o vedea pe Kya in carne si oase, la fel de inocenta, de luptatoare si de integra cum apare si intr-una dintre cele mai captivante lecturi lansate in 2018.
Acolo unde canta racii
Kya este unul dintre copiii sarmani nascuti intr-o familie disfunctionala, pe malul unei mlastini din Carolina de Nord. Epuizati de mediul familial toxic, mama si fratii ei fug pe rand de acasa, lasand-o pe Kya alaturi de tatal ei, mai mult monstru decat parinte. In final, dispare si el, iar ea traieste timp de 10 ani singura, ajutata ocazional doar de familia unui negustor si de un vecin de aceeasi varsta cu ea, Tate, ce o ajuta sa citeasca si sa scrie.
Intr-o continua lupta de supravietuire, Kya este o victima sigura. A vietii, dar si a iubirii. Si tocmai iubirea o aduce spre cea mai mare provocare a vietii ei: acuzatia ca l-a ucis pe unul dintre ce mai instariti tineri din zona.
Impresie generala – sensibil, dar nu siropos, alert, dar nu telenovelistic
Acolo unde canta racii e una dintre cartile care m-a captivat de la primele pagini. Personajul Kya e construit credibil si detaliat, iar lumea pe care Delia Owens o schiteaza in jurul ei e una dura si plina de capcane, dar in acelasi timp si una fascinanta si intr-o continua schimbare. Iar filmul reda bunele si relele intr-un mod fidel, reusind sa adapteze perfect atmosfera cartii intr-o pelicula ce respecta ritmicitatea cinematografiei. Iar pentru mine, asta a fost principalul punct forte. Mi-a placut fix la fel de mult precum mi-a placut si cartea.
Ba chiar pot spune ca filmul a completat tot ce cartea nu reusise. In primul rand, i-a oferit Kyei un chip angelic, foarte potrivit, in persoana actritei Daisy Edgar-Jones, ce devine una cu personajul de la primele scene. Foarte bine jucat, foarte faina si fizic pentru a portretiza femeia-copil, abandonata de toti cei care ar fi trebuit sa-i poarte de grija. In jurul ei, restul personajelor graviteaza natural, fiecare definit de o trasatura dominanta: Saltaretu’ e adevarata figura paterna, Tate este empatia intruchipata, Chase este narcisistul, iar avocatul Milton justitiarul. Si chiar daca aceasta combinatie pare rupta dintr-un roman banal de dragoste, ea nu admite clisee in Acolo unde canta racii. E un film care te surprinde si te tine legat de ecran, fara sa dezamageasca in firul sau narativ, in dozarea momentelor de suspans sau in dezvoltarea intrigii.
Si tocmai echilibrul asta il face un film de vazut, nu doar un film romantic la care sa vina doar fetele. Exista o miza a filmului, un reward emotional, dincolo de o poveste de amor, cateva scene fierbinti si niste actori frumosi.
In final, nu pot decat sa repet: mi-a placut enorm filmul asta si ma bucur ca el a fost surpriza serii, cu ceva timp inainte de lansarea oficiala, ca sa am timp sa conving pe toata lumea sa dea o fuga la cinema. Merita. Merita. Merita.