Sunt un copchil nascut in ’89 si intotdeauna m-a fascinat subiectul Revolutiei. Asa ca atunci cand s-a dat vestea ca Bogdan Muresanu scrie si regizeaza o mandrete de tragicomedie, Anul Nou care n-a fost, care povesteste in chip realist, dar si cu ceva cioace, acest subiect, mi-am facut bagajelul de Cinema City (a se citi “mi-am pus servetelele in geanta”) si m-am pregatit de rasu’-plansu’.
Din fericire, Anul Nou care n-a fost a fost mai mult cu rasu’, dar asta n-a exclus din peisaj toxicitatea expusa fara menajamente a comunismului. E un film cinstit, efervescent, gradual, poate slow-burn cum ar fi descris cand o aparea pe retelele de streaming, si, mai ales, care dozeaza foarte bine nostalgia intr-un context care mai mult a luat decat a dat, oferindu-ti ragaz de un pic de melancolie, dar doar de doi stropi, ca apa calda de pe vremuri.
Anul Nou care n-a fost
6 povesti se deruleaza destul de independent in pragul Revolutiei, avand ca element comun acest eveniment ce a schimbat istoria. Si ce mai au ele in comun este disperarea generata de un regim fara mila, disperarea de a nu-ti trada principiile incercand sa-ti salvezi viata, o lupta in care rezultatul este intotdeauna radical.
Florina (o actrita obligata sa recite un elogiu pentru Ceausescu), Gelu (un tata care nu si-a invatat la timp copilul despre ororile comunismului), Margareta (o femeie pe punctul de a-si pierde casa in care a stat o viata), fiul ei (care crede ca emotiile nu trebuie bagate in seama atunci cand iti sufla comunismul in ceafa), Stefan (un om de televiziune caruia regimul i-a creat un trai bun, dar nu si o relatie buna cu familia) si fiul sau (care nu mai vrea sa se lase subjugat de valori cu care nu se identifica)sunt cei 6 ale caror vieti sunt schimbate de Revolutie.
Impresie generala – un film de care aveam nevoie cu totii
Multi spun ca regimul comunist si Revolutia sunt deja subiecte fumate, prea mult stoarse ca sa mai produca emotii care sa-si merite parleala. Dar de unde concluzia asta cand, pentru majoritatea romanilor, este cel mai important eveniment al secolului? Si asta cred ca e valabil nu doar pentru cei nascuti in comunism, dar si pentru astia ca mine ajunsi la raspantie de drum sau chiar si dupa, pentru ca parintii nostri sunt profund influentati de ce-au trait, iar asta o sa se simta si pe perioada intregii noastre vieti. Si uite ca vine Anul Nou care n-a fost si nu doar ca demonstreaza ca subiectul asta e intotdeauna suculent, dar aduce o perspectiva atat de comica, fara a exclude gravitatea atrocitatilor comise atunci, ca parca iti vine sa-l rogi pe Bogdan Muresanu sa mai produca si alte treburi similare.
Cred ca si cei de la Festivalul de la Venetia, unde Anul Nou care n-a fost a primit distinctia de Cel mai bun film, ar mai vrea o bucatica din universul creat acolo. De altfel, filmul deja are 3 premii in palmares si, la cat de complex si desavarsit este, eu ii prevad multe alte reusite. Cel putin, pentru mine, este deja pelicula preferata despre comunism. O calatorie in timp cu parasuta activata, ca sa cad pe moale si doar sa privesc de sus, fara pericol, nenorocirile cauzate de un dictator. Din perspectiva diluata a umorului. Din unghiul serios al pedepselor crunte pentru acte care astazi ni se par triviale. Din contextul disperarii unor oameni obligati sa lupte cu ei insisi ca sa supravietuiasca intr-o lume care nu le ofera nimic mai mult decat angoase. Daca s-ar face si un film despre traume generationale in Romania post-decembrista, prima as fi si la ala!
Mi-au placut mult cele 6 povesti, toate date cu emotiile la maximum, ce te invita sa te identifici cu macar una dintre ele. Cel mai tare simt ca a durut povestea batranei pe punctul de a-si pierde casa in care a stat o viata. Cea mai mare furie am simtit-o prin ochii Florinei, obligata sa se poarte ca o marioneta de la teatrul de papusi pe care atat de mult il mentioneaza. Si cea mai amuzanta poveste este cea a lui Gelu, care doar atata zic – ofera cel mai spumos final de film posibil!
E ironic cum filmul graviteaza in jurul scenetelor de Revelion de la TVR, pe care cat de cat le stim si noi, astia pe la mijloc de drum, si la randul sau este construit fix ca un program de Revelion cu 6 scenete. Sau, daca vrei o abordare mai moderna, mie-mi seamana un pic a Love actually, cu reteta aia de personaje care nu au mare legatura unele cu altele, dar care sunt influentata major de acelasi eveniment.
Eu ma opresc aici, dar sper ca tu sa dai buzna la Cinema City si sa vezi mandreteta asta de film, care sigur o sa te cucereasca. Vizionare placuta!