Nu-i niciun secret ca am venit la noul Aquaman mancand pamantul, in graba sa-l vad pe Jason Momoa, my star crush. Omul asta e un teddy bear adorabil, lucru valabil si in postura de teddy bear subacvatic. Aquaman and the lost kingdom e cea mai noua productie DC (DCUI, ca sa fim mai exacti) si ocazia perfecta pentru a incheia anul cu umor, cu o poveste light care mie una imi aduce a Christina Aguilera (si o sa-ti zic de ce), cu efecte speciale de-ti iau ochii si, bineinteles, cu cel mai frumusel actor in viata, Jason Momoa – din perspectiva mea. Asa ca haida la Cinema City, musai la IMAX, ca sa iti clatesti si tu ochii cu el!
Aquaman and the lost kingdom
Arthur si-a schimbat statutul de ultima data cand l-am vazut – a devenit tata si rege peste mari, iar aceasta ipostaza il baga intr-o noua incurcatura. Incalzirea globala se accelereaza, iar Arthur afla ca nu e doar vina oamenilor de la suprafata, dar mai ales a villain-ului acestui episod – a lui Black Manta, nemesis-ul lui, posedat acum de un malefic personaj antic, ce opereaza printr-un trident blestemat.
Lupta se desfasoara pe mai multe planuri – consiliul marilor are pica pe oamenii de la suprafata, Arthur si fratele sau, Orm, trebuie sa-si rezolve propriile probleme, iar lumea trebuie salvata de napasta antica si malefica ce ameninta sa transforme pamantul intr-o sauna fierbinte. Dar Arthur nu mai este singur – ca intr-un context parca aranjat de familistul Dom din Fast and Furious – intreaga lui familie ii sare in ajutor sa salveze lumea, din nou.
Impresie generala
Ar fi timpul sa explic care-i treaba cu Christina Aguilera, nu-i asa? Comparatia asta m-a lovit cand am descoperit ca villain-ul cel mai cel era prizonier intr-o temnita antica, dar in speranta sa fie eliberat, i-a promis lui Black Manta ca-i va indeplini orice dorinta – fix ca Genie in a bottle, iar brusc tot ce imi canta drept coloana sonora a acestei scene era melodia Christinei Aguilera cu acelasi nume! Si da, maleficul chiar incepe sa-i indeplineasca dorinte lui Black Manta, lucru ce deja genereaza o ierarhie a villain-ilor din film. Din punct de vedere emotional, cea mai epica batalie ramane intre Arthur si fratele sau, Orm, aducand din nou in prim-plan tema familiei si a sangelui care nu se face apa, nici macar pentru Aquaman.
Un alt mesaj subliniat adesea in film este incalzirea globala, lucru pe care l-am admirat inca de la inceput – modul cum au preluat o problema reala si au introdus-o fictiv intr-un fir narativ care nu suna a repros grav asa cum suna din gura Gretei, motiv pentru care cred ca telespectatorii il vor primi cu mai multa receptivitate.
Da, o s-o vezi in film pe Amber Heard, pe care nu stiu cine o mai poate privi ca pe o simpla actrita dupa procesul cu Johnny Depp, iar eu recunosc ca am gasit-o super antipatica in Aquaman, dar noroc ca nu apare foarte des. Nici Nicole Kidman nu-si face simta prezenta prea mult, dar chiar si asa – mi-e greu sa o pot privi drept mama lui Jason Momoa, decat daca imi imaginez un scenariu de sarcina adolescentina.
Ce este fabulos, insa, este…da, Jason Momoa, dar pe langa el – efectele speciale prezente in film. Si, culmea, nu m-a fascinat atat de mult lumea subacvatica (cred ca o prefer pe cea din Micuta Sirena), dar mai ales jungla cu animale si insecte absolut monstruos de gigantice, de nici Alice in tara Minunilor nu mi-a inspirat atata suspans, intr-un asemenea context.
All in all – e un film light, varianta umoristica a DC-ului, cu o poveste care se incheaga mai bine in cea de-a doua parte, cu o distributie super faimoasa. Enjoy!