Nu trebuie sa fi fost cel mai mare fan Amy Winehouse ca lacrimile tale sa fie absorbite intr-un vortex de emotii intense, creat de noul biopic Back to Black. Eu stiam maximum 3 melodii de la ea si totusi pelicula m-a adus atat de aproape de drama lui Amy, ca mi-a luat ceva sa-mi reglez nivelul de dopamina. A ajutat niste ciocolata. Nici nu vreau sa-mi imaginez cu ce sughituri iesi din sala daca ai fost un fan infocat! In ambele cazuri, noul film despre viata lui Amy Winehouse merita vazut.
Back to Black
Productia urmareste inceputul carierei lui Amy, precum si inceputul relatiei cu Blake, barbatul care i-a marcat viata. Si, ca orice inceput, ambele sunt provocatoare, dar pline de satisfactii si sperante. Si in timp ce muzica lui Amy o ia pe o panta ascendenta, iar celebritatea incepe sa o inghita cu bune si cu rele, relatia cu Blake pare sa o trimita in cel mai intunecat colt al sufletului sau, unde tendinta de autosabotaj pune stapanire pe ea, alimentata si de obiceiurile toxice ale lui Blake.
Impresie generala – o calatorie in timp realista si fascinanta
Fara riscul de a da spoilere, Back to Black prezinta incredibil de realist, de emotionant si de empatic parcursul lui Amy Winehouse, rapusa nu doar de proprii ei demoni, dar si de presiunea celebritatii, de anxietatea unei relatii toxice si de lipsa unui anturaj care sa-i vrea cu adevarat binele, inainte de faima. Amy este inghitita de masinaria de bani care ajunge apoi sa o scuipe in cele mai vulnerabile momente ale artistei, fara niciun scut emotional, prada bauturii care a si rapus-o.
Ce e cel mai fain la pelicula este transformarea Marisei Abela in Amy Winehouse, despre care chiar si mama raposatei artiste a declarat ca este realista si emotionanta. Marisa nu doar devine, absolut si fascinant, Amy Winehouse, dar surprinde desavarsirea stilului artistei, de la o simpla fata din Camden la un star recognoscibil, iar cea mai mare realizare a actritei, as zice eu, este ca interpreteaza toate cantecele care apar in film, atat de aproape de original, ca a trebuit sa caut informatia ca sa ma conving.
Am apreciat perspectiva din care este privita evolutia protagonistei – desigur, cu mult accent pe muzica, dar in prim-plan este regresia psihologica a starii emotionale a lui Amy, in contextul personalitatii ei vulcanice, care si alimenteaza focul ei artistic. Relatia cu Blake, cu bunica sa, cu tatal ei, dar si cu fanii este o sursa de energie, dar si o sursa de stres pe care, in final, Amy nu o mai poate duce. Iar asta este portretizat sensibil, dar construit credibil in film si de apreciat.
Mi-ar placea sa aflu si perspectiva unui fan infocat Amy Winehouse, asa ca daca te numarai printre cei care vanau spectacolele, melodiile si aparitiile ei, lasa un comentariu. Dupa ce vezi filmul la Cinema City. Vizionare placuta!