- Personaje principale: Attila (Bence Szalay) si Kata (Piroska Moga)
- Regizor: Nimrod Antal
- Casa distribuție: Taylor Projects
- Durata: 126 minute
- Lansare România: 26.01.2018
De obicei, trantesc cronica imediat dupa vizionarea unui film. Imi place sa fie la cald, sa fie in stare bruta, neslefuita si neinfluentata. Am ezitat, insa, foarte mult sa scriu despre Banditul Whisky. Daca ar fi fost un film pur fictional, l-as fi recomandat mai cu tragere de inima, insa este povestea unui barbat real, privit ca un erou, in ciuda faptului ca marea lui implinire a fost sa jefuiasca un numar de banci egal cu varsta mea. Si partea asta, oricat m-am chinuit, n-am inteles-o.
Banditul Whisky
Attila este un ungur nascut intr-o comunitate maghiara din Romania, in timpul perioadei comuniste. Contextul trist al vietii sale il determina sa fuga din tara iar modul cum o face reflecta determinare si curaj, dar si inventivitate. Calitati pe care si le pune, nu mult dupa acest episod, in slujba noii sale misiuni: sa jefuiasca banci.
Daca la inceput, o facea pentru ca efectiv nu avea alternativa, indeletnicirea incepe sa-i intre in rutina si, in scurt timp, Attila ajunge sa arunce banii pe vicii si treburi departe de Robin Hood-ul cu care a fost comparat.
Impresie generala – ne plangem de corupti, dar ii portretizam ca eroi in filme
Am mai vazut filme in care hotii sunt glorificati si n-am inteles niciodata cum putem critica anumiti hoti si pe altii sa-i ridicam in slavi, in filme. OK, e spectaculoasa povestea. OK, fura de la banci, ele aveau asigurare si atunci oamenii de rand care aveau conturi acolo nu erau afectati. OK, si-a facut o semnatura din faptul ca nu ranea oamenii prinsi in mijlocul jafurilor. Dar asta nu-l disculpa de faptul ca isi castiga existenta (o viata luxoasa, de altfel) facand acelasi lucru pentru care ii criticam si pe mai marii nostri, pe buna dreptate: fura.
Daca reusesti sa treci peste asta (eu n-am reusit), filmul este regizat foarte misto, cu scene dinamice si twist-uri vizuale si auditive, osciland intre flashback-uri si prezent. Dialogurile sunt comice si partea cu blana de urs cu care se falea Attla ca fiind sursa lui de venit e genul de gluma de care se face misto mult dupa terminarea filmului.
Asemanarea fizica dintre actor si adevaratul Attila este izbitoare, lucru ce completeaza jocul actoricesc foarte bun al personajului, portretizat in proportie de 90% conform adevaratului hot.
Banditul Whisky e o propunere interesanta in ograda plina de filme comerciale americane, asa ca daca reusesti sa-l vezi din alta perspectiva (si nu judec), s-ar putea sa-ti placa.
Să știi că eu nu le privesc p-astea din perspectiva glorificării unor infractori. Sunt pasionat de filme și seriale cu caracter biografic centrate pe personaje controversate precum Escobar sau Chapo, dar mă uit la ele pentru a înțelege motivele din spatele unor acțiuni și pentru a descoperi unde a fost declickul ăla care transformă un om onest într-un infractor.
Nu cred că producțiile de genul îi prezintă pe protagoniști ca niște eroi, chiar dacă noi avem tendința să empatizăm cu ei pe alocuri (că mai apare o poveste de dragoste, că vezi c-a fost persecutat de autorități, etc), ci doar prezintă o realitate nasoală cu care trebuie să trăim; sau trebuia; sau nu neapărat noi, ci alții prin Columbia sau Ungaria. :))
Sunt total de acord cu tine in majoritatea cazurilor, gen Narcos, la care m-am uitat si eu si am fost fascinata. Dar acolo erau suficiente perspective cat sa-ti aminteasca de fiecare data care era the good side (politistii, victimele colaterale, episodul ala in care pustiul a murit in avionul in care trebuia sa fie presedintele). Banditul Whisky nu mi-a dat senzatia c-ar fi un film obiectiv, ci efectiv facut din perspectiva unui fan. Si mi se pare ca modul cum a fost prezentat Attila post-film imi confirma totusi teoria ca, de data asta, el a fost servit publicului pe post de erou.