Personaje principale: Captain Marvel (Brie Larson) si Fury (Samuel L. Jackson)
Regizor: Anna Boden, Ryan Fleck
Durata: 128 min
Lansare in Romania: 08.03.2019
Casa de distributie: CineForum
Poate suna cam misogin titlul, dar diferenta dintre DC si Marvel sta in comedie, asa ca fii un fan de treaba si tolereaza si glumele mele de autobaza. De altfel, succesul acestui film se datoreaza in mare parte scenariului impanzit cu umor, ceea ce mie mi s-a parut unul dintre cele mai inspirate caracteristici ale lui Captain Marvel. In afara de efectele grozave si…existenta pisicii Goose.
Captain Marvel
Vers obtine prima ei misiune de aparare in armata kree dar este rapita de inamicii skrull. Dupa o batalie babana, ea reuseste sa scape si ajunge pe Pamant, unde !surpriza! afla ca aparentele insala (in privinta identitatii ei, a celor buni, a celor rai si a pisicii).
De ce o cheama Captain Marvel, cum si-a pierdut Fury ochiul si alte detalii extra amuzante, descopera-le pe cont propriu preferabil la IMAX, la AFI Cotroceni.
Impresie generala – smulge o lacrima, un zambet si un icnet
Chiar daca nu esti tocmai fanul fanilor Marvel, ci doar un spectator ocazional (cam asa ca mine), cu siguranta te va emotiona maxim modul cum incepe noul episod al acestui univers fantastic. Incerc sa nu dau spoiler, dar la vizionarea la care am fost eu, lumea a inceput sa aplaude. Si pe buna dreptate, nu ca la aterizare. A doua runda de aplauze e pe undeva pe la sfertul filmului.
Umorul Marvel este motivul pentru care intotdeauna voi prefera tabara asta iar Captain Marvel abunda in glumite, haz de necaz si miserupism sarcastic. Ceea ce nu are cum sa nu-ti smulga cel putin un zambet.
Pe langa elementul “haha”, exista si elementul “aww”, cu aparitia pisicii ginger Goose, pe care extraterestrii o numesc Flerken. S-ar putea sa o strigi si tu la fel, la final. Goose este irezistibila, in special in scenele pe care le are cu Fury. Din pacate, Brie Larson este alergica la pisici, asa ca majoritatea secventelor impreuna sunt rezultatul CGI-ului.
Bineinteles ca pe ici pe colo, exista tot felul de clisee: extraterestrii aterizeaza intotdeauna in America si exista replici suprasaturate precum “Fii cea mai buna versiune a ta” sau “Tu nu stii cine sunt eu”. Mi-ar fi placut ca vestimentatia lui Captain Marvel sa nu fie o versiune mai imbracata a costumului despuiat al lui Wonder Woman. Dar fix asta este, cromatic si stilistic. Am ras, totusi, cand Captain Marvel se transforma fix ca Sailor Moon.
O alta treaba interesanta este nostalgia cu care parasesti sala, dupa o multime de trimiteri in anii ’90. De altfel actiunea filmului are loc in ’95, inainte de zamislirea initiativei Avengers. Fisiere care se deschid in 1000 de ani, magazine cu casete video si pagere in loc de telefoane mobile. Doamne, cat e de delicios sa le privesti si sa te intorci in propria copilarie. Nu mai spun de website-ul oficial al filmului care arata asa.
Nu pleca din sala inainte sa vezi cele 2 credit scenes de la final. O sa ai satisfactia ca producatorii nu au uitat de modul sfasietor in care s-a terminat Infinity War si ca exista continuitate. Si bineinteles (mic spoiler), filmul se termina cu pisica, cel mai important asset al ecestui episod. Vizionare placuta!
One thought on “Captain Marvel – in spatele acestei femei puternice, se afla o pisica”