Ai zice de Catane că e o glumă vizuală, cu cel mai frumos poster de film creat local, un pastel românesc din zona „film de artă, dar haios”, asta la prima vedere. Este un debut pregătit temeinic timp de 10 ani, scris și regizat cu poezie, culoare și curaj de Ioana Mischie. Iar eu am avut norocul să văd această bijuterie într-un fotoliu VIP, la Cinema City ParkLake, adică în cel mai relaxant mod posibil de a savura o comedie cu multe straturi.

Catane (2025)

Un film românesc cu suflet mare și viziune. Spune povestea unei comunități marginalizate, cu umor, empatie și o estetică delicios de retro și vibrantă, care te duce cu gândul la Wes Anderson meets România profundă. Este povestea unor visuri aparent mărunte, dar spuse cu atâta sinceritate și culoare, încât devin aproape revoluționare.

Impresie generală

Catane e un film poetic în haine de comedie pastelată. E blând, dar te mușcă ușor de constiinta. Te face să râzi, dar cu colțul gurii și cu un nod în gât. Pentru că dincolo de replici simpatice și scenografie visătoare, îți spune clar: inegalitatea socială există, dar poate fi procesată mai ușor dacă e povestită frumos.

Ce mi-a plăcut cel mai mult?

  1. Estetica: Decoruri, costume, cromatică, toate alese cu grijă, ca într-un tablou. Nu știu cine a fost director de imagine, dar ar merita o medalie (sau măcar ultima felie de tort).
  2. Distribuția: Personajele sunt jucate natural, fără overacting. Am simțit autenticitatea unei lumi pe care o vezi rar jucata bine pe marele ecran, dar pe care o recunoști din viața reală.
  3. Mesajul social: Da, e un film feel-good, dar nu e superficial. Din contră, e un mod inteligent de a vorbi despre marginalizare, șanse inegale, lipsă de resurse și cum visurile pot exista chiar și în cele mai uitate colțuri ale societății.
  4. Making-of și context: Regizoarea și scenarista, Ioana Mischie, a fost prezentă înainte de proiecție și ne-a povestit cât de multă muncă, emoție și viață a pus în acest film. Și se simte. Catane e un proiect născut din empatie.

De văzut musai la Cinema City, din 26 ianuarie 2026, unde imaginea caldă și detaliile cromatice chiar se simt ca un personaj în plus.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.