- Personaje principale: Mathieu (Romain Duris) si Anne (Olga Kurylenko)
- Regizor: Daniel Roby
- Durata: 89 minute
- Casa de distributie: RoImage 2000
- Lansare in Romania: 11.05.2018
Iaca titlul, transformat in “Toxic” la noi, iaca prima avertizare: e un film de boceala. Mai ales daca i te predai emotional si promiti sa nu-i critici hibele de logica prea tare. E un film de boceala, dragoste, actiune, e o drama psihologica si un thriller cu-n twist genial la final. Adica o pelicula pe care ti-o recomand cu caldura, cu atat mai mult cu cat Dans la brume e strain, intr-o limba muzicala. Pe care nu o vorbesc grozav, dar hei macar m-a luat bazaiala in frantuzeste (adica bazaiam si mormaiam „merde, merde”, caci de atata cat s-a zis in film mi-a intrat si mie pe-o ureche).
Dans la brume
Mathieu si Anne sunt parintii divortati ai unei fetite condamnate sa traiasca intr-o capsula izolata, din cauza unui sindrom rar. Viata ei „intr-o cusca” este insa pusa in pericol, alaturi de cea a parintilor sai, printre ultimii supravietuitori ai Parisului, atunci cand, in urma unui cutremur, e dislocata o punga de gaz ce impanzeste primele nivele ale blocurilor, intr-o ceata toxica.
Mathieu si Anne se refugiaza la ultimul etaj, in casa celor mai simpatici batranei pe care i-am vazut vreodata intr-un film, si tin legatura cu fiica lor, protejata de capsula, printr-o statie. Insa ceata se inalta iar ei trebuie sa gaseasca o solutie contra-cronometru.
Impresie generala – emotionant si plin de suspans, chiar daca mai mergea putina carnita scenaristica
Dans la brume e genul de film pe care-l urmaresti dintr-o rasuflare, pentru ca obstacolele se succed de parca scenaristii si-ar pedepsi fostele iubite sub forma personajelor. E un film dinamic, in care nu exista momente moarte, iar intriga de la care porneste vacarmul merita nota 10. Tu ce-ai face daca te-ai trezi napadit de o ceata toxica ce se inalta incontrolabila?
Criticii reproseaza filmului faptul ca personajele nu au suficienta profunzime si se invart in jurul misiunii de a-si salva fiica. Mie mi s-a parut ca Olga Kurylenko este suficient de expresiva cat sa nu fie un personaj plat. Si, dat fiind ritmul peliculei, nu prea e timp de exploatat psihologia si viata personala a parintilor, daca nu cumva se voia a fi un film-carnat. Personal, n-am simtit lipsa povestilor pe mai multe planuri.
Ba, din contra, mi s-a parut atat de emotionant! Mai ales ca am descoperit cuplul meu de batranei preferati all times, bunicii perfecti, la care m-a apucat bazaiala in ultima parte a filmului, cand (spoiler!) batranul marturiseste ca el nu vrea sa supravietuiasca fiului sau, cel mai probabil rapus de ceata. Asa ca se intinde pe pat alaturi de sotia sa cu Alzheimer, mai ceva ca-n scena similara din Titanic. M-a rupt scena aia. Am dat apa la soricei.
Ce-i drept, nu pot trece peste hibele de logica si trebuie sa le recunosc. Incepand de la 2 catei care umblau nestingheriti in timp ce toate animalele si oamenii expusi fusesera rapusi de ceata pana la faptul ca Anne nu verificase cutia cu combinezonul, dupa explozia de la laborator. Ma abtin pentru ca a reprosa hibele de logica inseamna a face spoilere peste spoilere. Dar hei, si-n Avengers, exista marea hiba de logica a faptului ca in loc sa-i distruga usor si rapid piatra infinitului a lui Doctor Strange, sora gemenelor Olsen si restul supereroilor se concentreaza pe piatra din fruntea lui Vision. Pai asta nu inseamna o complicatie inutila? Si nimeni nu cred ca poate sa spuna ca filmul a avut de suferit de pe urma acestei erori, asa ca cer ingaduinta si pentru febletea mea, Dans la brume.
In final, ti-as recomanda sa-ti ascuti urechile si sa mai inveti expresii noi in frantuzeste, in timp ce-ti smulgi parul de necazul personajelor. Vizionare placuta!