Traim intr-o lume care vaneaza experiente – e noul trend. Daca mancam ceva, ne-am dori sa imbracam activtatea intr-o experienta – sa fie cu poveste, sa fie entertaining. Daca ne vedem cu prietenii, la fel – sa facem ceva inedit, sa ne simtim ca niste personaje. Iar Dune, si mai ales Dune 2, reuseste sa bifeze acest generator de dopamina intr-un mod absolut si atat de intens, ca nu l-as mai numi “film”, ci direct “experienta” Dune – o productie holistica atat de overstimulating pentru simturi ca te transpune emotional in lumea ei – prin vizual, prin sunet, prin emotii, printr-un mix atat de bine crafted, ca dupa final, simti nu ca un personaj fictiv a trait toate aventurile, ci chiar tu! Si de aceea, indraznesc sa spun ca Dune, si mai ales Dune 2, deschide o noua era a cinematografiei.

Iar tu, ca sa ai parte de ea, ar trebui sa tusti la Cinema City, musai la Imax.

Dune 2

Paul se integreaza printre Fremeni, care la inceput il privesc cu reticenta, ca apoi sa ajunga sa-l idolatrizeze drept Lisan al Gaib, Mesia care vine sa-i elibereze. Dar dincolo de psihologia multimii, povestea urmareste si schimbarea emotionala a protagonistului, prins intre noul extaz al iubirii pentru Chani, presiunea de a ajuta poporul desertului, presiunea de a intra in rolul impus de mama sa si propriul instinct de supravietuire. In mijlocul acestei furtuni, Paul afla lucruri noi despre originea sa, despre puterile sale, iar dincolo de ceea ce este deja dat, depunde eforturi vizibile pentru a evolua.

Impresie generala – complex si captivant

In Dune 2, mi-am confirmat o idee mai veche – creativitatea nu consta in inventarea unui lucru complet nou, ci in imbinarea unor referinte deja stiute pentru a rezulta intr-un concept inedit, captivant si relevant pentru publicul caruia i se adreseaza. Iar Dune imbina mituri stravechi, concepte deja stiute, idei deja atractive, ba poate chiar si pop culture si le scuipa intr-un malaxor de notiuni engaging, din care rezulta o productie extraordinar de complexa, dar in acelasi timp si super fluida din punct de vedere narativ, care atrage atentia unui public larg, fara a avea parfumul ieftin al unei productii mainstream. Este in acelasi timp un continut snackable si o opera de arta, un SF cu influente istorice, un film de actiune si unul de dragoste, un avertisment despre fragilitatea resurselor si cruzimea puterii.

Si este minunat de creativ, dar si deloc subtil in a apela la retete garantate: Vrei un ghid de Crestinism for dummies? Uita-te la Dune 2. Febra credintei fierbe la foc mare in regiunile in care speranta nu mai are alte resurse de care sa se aciuiasca, iar razboiul si credinta fac casa buna intotdeauna, oricat de yoghina si pasnica ar fi infatisarea lui Mesia. Vrei un ghid pentru jocuri politice? Uita-te la Dune 2 si vezi cum vremea vine, vremea trece, dar jocurile politice se fac tot prin aliante familiale si prin compromisuri emotionale. Vrei un ghid despre misticism si fenomene paranormale? Vezi cum realitatea si ezotericul joaca un ping-pong inchinat tot puterii, in Dune 2. Iar referintele tot continua, ba chiar e o scena in care am rostit “Doctor Strange” din Marvel la unison cu Malaezu!

Ce-as mai adauga eu in recenzia acestei productii incredibile este ca distributia contribuie magistral – Timmy, cum il alintam noi, fetele carora ne mai scapa o baluta la vederea sa, este atat de credibil si fermecator in evolutia lui Paul, personajul sau, ca probabil va produce un hype chiar si mai baban ca in Call me by your name. Iar Zendaya, cu expresiile sale atat de intense ca parca te lovesc direct la corazon, si-a facut loc in sufletul meu pe un teriroriu cat Arrakis de mare. Oftez si acum ca mi l-au sfasiat pe Jason Momoa prematur, asa cum au facut-o si in Game of Thrones, dar ma consolez cu figura lui Javier Bardem, acest ursulet de plus de plan B, care face un rol foarte juicy.

Pe raza mea de sala de IMAX, n-a avut nimeni nici cel mai mic repros. Al meu este, totusi, ca Dune 2, vine cu o doza de violenta excesiva pentru mine, dar cumva motivata de scenariu. Motiv pentru care tot Dune 1 ramane preferatul meu, insa ii dau Cezarului ce-i al Cezarului – cea mai mare nota de pe IMDB de la ora actuala este 100% meritata. Asa ca tusti la IMAX, din 1 martie 2024. Vizionare placuta!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.