Nu am carnet. Nu-mi plac masinile. Nu ma dau in vant dupa Vin Diesel. Dar cand e vorba de Fast and Furious, ma teleportez grabita la cinema! Imi place mult nebunia asta de serie, in care povestea sunt efectele speciale insele, in care totul e atat de dinamic incat n-ai cand sa te plictisesti o secunda, in care atmosfera revine intotdeauna la vibe-ul videoclipurilor cu masini bengoase de la inceputul anilor 2000, iar asta nu pare sa se invecheasca niciodata! Asa ca welcome, Fast X!

Noul film, al 10-lea din serie si primul din trilogia ce o va incheia, apasa din nou acceleratia succesului printr-un mix exploziv de masini incredibile in miscare, personaje sexy, atmosfera incendiara si un pic de storytelling, cat sa imbrace eterna idee de “familie” intr-o noua intriga.  Si ce bine o face!

Fast X

Dom e, mai nou, baiat de casa – are un copil si o viata linistita alaturi de Letty, pana cand trecutul ii bate la usa. Intai, in persoana lui Cypher, o veche nepasta care anunta una si mai si – aparitia lui Dante, fiul unui villain ucis intr-un episod anterior, ahtiat dupa razbunare.

Si cum lucrurile nu sunt intotdeauna simple cand ai familie mare, Dom isi trage si intregul clan dupa el in aceasta incurcatura de la musculosul sau frate, interpretat de John Cena, pana la Tess, pentru care Brie Larson isi lasa putin jos costumul rosu de supererou. 

Iar partea cea mai buna? In rolul lui Dante, villain-ul suprem al filmului, este Jason Momoa, care dovedeste ca este la fel de savuros si in persoana unui psycho sexy.

Impresie generala – o capodopera mainstream

Da, probabil ca termenii “mainstream” si “capodopera” sunt opusi, dar daca vreodata ar renunta la caracterul lor paralel ca sa convearga intr-o productie cinefila, sunt destul de sigura ca ar fi aceasta: Fast X, o pelicula pentru care s-a inventat maximalismul in filme. Dar nu multitudinea de elemente de tipul “colorata maine-i gata” este secretul, ci modul cum toate acestea sunt aranjate armonios intr-un scenariu coerent si catchy, care nu exceleaza neaparat la paritatea cu realitatea, dar rupe la capitolul experienta. Pentru ca asta e fabulos la seria Fast & Furious: reuseste intotdeauna sa livreze nimic mai putin decat o adevarata experienta care-ti pompeaza emotiile si te transpune mental 100% in scenariu.

Ca-n fiecare film al seriei, laitmotivul este “familia”, un concept deja cam saturat la al 10-lea film, dar care leaga bine personajele intre ele si le da credibilitate actiunilor lor. Familia este motivul si pentru care a fost creat villain-ul Dante, un psihopat care nu cauta moartea dusmanilor, ci rauri de suferinta pentru ei. Imi place totusi ca familia are un sens larg in Fast & Furious, dar modul conservator in care este promovata parca s-a cam prafuit un pic.

E greu sa spun ceva despre masini: sunt ultimul om care ar trebui sa-si dea cu parerea la cat sunt de habarnista, dar pot sa spun ca personajul lui Jason Momoa este foarte atasat de masina lui si are toate motivele. Faina piesa! Iar eu sunt atasata de el! Aaa, da, cred ca am mai spus pe ici pe colo ca este my biggest crush cinefil!

All in all, buna treaba cu Fast X! Incepe in forta si se termina deschis, cat sa te roada curiozitatea pana la cel de-al doilea film al trilogiei ce va incheia iubita serie. La IMAX cu tine!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.