- Personaje principale: Florence (Meryl Streep) si Cosme (Simon Helberg)
- Regizor: Stephen Frears
- Casa de distributie: Freeman Entertainment
- Durata: 11o minute
- Lansare in Romania:11 noiembrie
Dulceata expresiilor lui Meryl Streep fac din aceasta actrita una pe care nu incetez s-o admir. Aseara am vazut-o in Florence, un film semnat BBC, pe care-l recomand mai presus de alte titluri pompoase, si am plans si-am ras in acelasi timp. Iar daca Hugh Grant era cu ceva ani mai tanar, poate as fi adaugat si-un fluierat. E ok, urletele personajului lui Meryl Streep m-ar fi acoperit.
Florence
Florence este povestea reala a lui Florence Foster Jenkins, o adevarata lady ce a reusit sa aduca zambetul in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial, prin actele sale de filantropie dedicate vietii artistice din anii 40, pe care a tinut-o vie, cu ajutorul initiativelor sale.
Ecranizarea povestii lui Florence impleteste cu profunzime viata sa personala (maritata cu St Clair, un actor mediocru cu viata dubla, dar loial in felul sau sotiei sale) si iubirea pentru muzica, pe care a redat-o prin cantec, in ciuda lipsei talentului, dar compensand cu o imensa pasiune.
Impresie generala – am plecat de la film inspirata, in gand cu expresia „Your I Can is more important than your IQ”
Scenariul s-a conturat in mai bine de 6 luni si perfectionat in lunile in care producatorii au asteptat ca Meryl Streep sa devina disponibila. Cum s-a nascut? Scenaristul a dat pe YouTube de o cantare a lui Florence si i s-a parut oribila, amuzanta si fermecatoare in acelasi timp. Si-a dat seama ca ar putea iesi un film grozav din povestea ce se ascunde in spatele melodiei iar singura actrita pe care si-a putut-o imagina in acest rol era Meryl Streep. Iar cand vezi filmul, iti dai seama si de ce. Expresivitatea, candoarea ei dau autenticitate rolului si tin spectatorul lipit de ecran, cu pretul auzului sau.
O adevarata surpriza este Simon Helberg, ce-l interpreteaza pe pianistul McMoon, si care aduce in joc perspectiva sincera a publicului, de soc si amuzament. Cu o inocenta innascuta, actorul completeaza un trio pe care, eu una, n-am sa-l uit mult si bine: Meryl Streep-Hugh Grant-Simon Helberg.
Am apreciat umorul de situatie, in special, grozav prezentat in contexte precum ziua in care Florence a venit in vizita la sotul sau, dupa o noapte de petrecere alaturi de amanta lui, iar el a dat vina pe pianist, ca si cum el s-ar fi dat in stamba de unul singur.
In mare, e o lectie de viata si un imbold sa-ti urmezi pasiunea, chiar daca nu corespunzi standardelor fixate pentru ea, caci adesea energia cu care faci lucrurile le da sens, chiar daca ele pot parea anapoda.
Din culise
• Hugh Grant a declarat ca a jucat in film doar pentru a-i da replica lui Meryl Streep, caci s-a „semi-restras” din viata artistica.
• Meryl Streep isi foloseste propria voce in film, atat pentru scenele in care e complet afona, dar si pentru faza de final, cand se imagineaza cantand. La fel si interpretul lui McMoon, care canta singur la pian.
• In viata reala, Florence nu a renuntat la visul de a fi pianista din cauza sifilisului, ci din cauza unei rani la maini.
Vizionare placuta!
Florence apare pe 11 noiembrie si este distribuit de Freeman Entertainment. O pelicula musai de urmarit!