Am fost la Flow in weekend, la Cinema City, si am avut un moment in care mi-a intrat ceva in ochi. Mai multe, chiar. Nu stiu daca nu cumva asta e cel mai potrivit moment din toate timpurile in care Lituania sa promoveze o poveste despre unitate in diversitate sau poate cel mai slab timing posibil, pentru ca mi-a intensificat si mai tare FOMO dupa o lume in care bunatatea e limbajul universal si faptul ca suntem diferiti nu mai conteaza. Cert este ca sambata m-am trezit de dimineata sa vad Flow, iar luni dimineata am vazut Flow castigator la Oscar. Si m-am bucurat pentru ambele momente.
Flow
Povestea unei pisici negre in calea apelor se dezvolta pe masura ce lupta pentru supravietuire devine o lectie despre coabitare si prietenie, intr-o animatie fara niciun cuvant, dar care vorbeste de la sine si transmite cat se poate de bine mesajul ca doar impreuna putem supravietui lucrurilor pe care nu le putem controla.
Impresie generala – un mesaj simplu, dificil de implementat in lumea oamenilor
Lumea animalelor ne da din nou o lectie pe care, noi oamenii, o invatam cu greu: cand dezastrul se revarsa asupra noastra, suntem prea mici ca sa supravietuim pe cont propriu. Si asta poate fi interpretat in toate felurile: nu doar ca repetarea povestii Arca lui Noe e la o incalzire globala distanta, dar si ca indundatia poate fi la figurat, in timp ce nevoia de a ramane uniti, indiferenti de diferente de rasa, orientare sau cultura este cat se poate de reala. Iar aceasta fabula moderna, scrisa superb si cu sensibilitate, transmite aceasta intelepciune animala intr-un mesaj simplu, fara sa mai fie nevoie de cuvinte.
Personajele ce graviteaza in jurul pisicii protagoniste imbogatesc expresivitatea animatiei si prezinta diferite tipuri de reactii in fata apelor ucigase:
- capybara ramane preferatul meu – se adapteaza rapid la noile conditii, isi prioritizeaza confortul atat cat se poate pentru a-si calma anxietatea, dar imparte tot ce are, este prietenos si tolerant, ba chiar face un bine de cate ori are ocazia;
- lemurul este capricios si destul de individualist – isi calmeaza anxietatea printr-o tehnica jucausa de disociere, are o manie compulsiva de a aduna tot clutter-ul posibil, reflectand si starea sa mintala si este intr-o continua agitatie, foarte sensibil si foarte vulnerabil;
- pasarea este cea mai curajoasa – capabila sa se sacrifice pe sine pentru altii, cu valori cinstite, care atarna mai greu decat propria-i siguranta, merge pana la capat si ii protejeaza pe toti inainte de a se proteja pe sine;
- cainele ridica moralul tuturor participantilor – dragostea sa neconditionata si atitudinea joviala schimba atmosfera in micuta arca a lui Noe din Flow; dar pe cat este de admirabil in a-si pastra un optimism aproape molipsitor, pe atat este de limitat in resurse in a gasi noi solutii de scapare;
Ce am apreciat cel mai mult la aceasta odisee a apelor este faptul ca ritmul in care obstacolele apareau in calea pisicii era foarte realist – din momentul in care apa se revarsa (eu am comparat ca se rupe apa si viata este impinsa in lume, din pantecul mamei), pisica trebuie sa invete sa jongleze constant intre momente de odihna si lupta. La un moment dat, ma cam apucase anxietatea, simteam nevoia sa-i dai mai mult ragaz pisicii, dar apoi mi-am dat seama ca fiecare victorie in calea pericolului o invata o noua lectie care o ajuta pe parcurs si ca nu putea evita napasta. Ca in viata. Si, la fel ca in viata, pe parcurs, ea isi gaseste prieteni, unii contextuali, altii cu care chiar are multe in comun, isi iarta dusmani, ii ajuta chiar la nevoie, isi pierde prieteni, se pierde si se regaseste pe sine. Si apoi o ia de la capat.
E un desen pe cat de narativ, pe atat de realist in mesaj si e usor sa te indragostesti de el! Noroc ca zilele astea ruleaza la Cinema City!