Personaje principale: Kevin (James McAvoy) si Mr. Glass (Samuel L. Jackson)
Regizor: M. Night Shyamalan
Durata: 129 min
Lansare in Romania: 18.01.2019
Casa de distributie: CineForum

Faptul ca filmul Glass are un final imprevizibil e un lucru previzibil, daca stii ca este scris si regizat de M. Night Shyamalan, maestrul twist-urilor de final. Insa e intotdeauna placut sa vezi cum te lasi pacalit de Shyamalan, de parca el ar fi un magician. Iar filmul Glass, ce incheie trilogia cu supereroi psihopati, dupa 19 ani de la primul film (Unbreakable), nu face exceptie.

Glass

Mr. Glass este nimeni altul decat Elijah, barbatul cu oase de sticla cu care am facut cunostinta in Unbreakable. El este internat intr-un spital de psihiatrie, unde ajung si David si Kevin, ceilalti doi supereroi ai trilogiei.

Toti 3 sunt tratati de o doctorita care incearca sa-i convinga ca superputerea lor se afla doar in propria minte si ca faptele ce stau ca dovezi sunt coincidente contextuale.

Dar finalul dovedeste ca nu este asa…

Impresie generala – o interpretare magistrala, un scenariu cu final interesant

James McAvoy este cel care m-a determinat sa pun Glass in topul filmelor pe care le asteptam la inceput de 2019. Autenticitatea transformarilor lui m-a frapat in Split si abia asteptam sa-l revad si in Glass, trecand cu usurinta de la personalitatea Patriciei la cea a lui Dennis la cea a lui Hedwig si tot asa. Iar James McAvoy nu m-a dezamagit. A fost pur si simplu spectaculos.

De altfel, nici Samuel L. Jackson nu poate fi altfel iar rolul de villain ii sade cel mai bine. Mi-a facut placere sa o revad pe Sarah Paulson, pe care o simpatizam din seria Netflix despre procesul lui O.J. Simpson.

Important este, insa, sa fi vazut celelalte 2 filme inainte. Shyamalan se leaga mult de ele in Glass, ba chiar insereaza particele din ele, iar experienta este mult mai bogata daca ii intelegi dedesubturile. Ma bucur inclusiv ca pustiul din Unbreakable a acceptat sa joace in continuare, dupa 19 ani de la interpretarea lui Joseph.

Stilul lui Shyamalan mi s-a parut putin schimbat fata de filmele lui anterioare, chiar daca scenele relativ statice si in mare parte cu dialog au fost prezente si in Glass. Insa nu ma asteptam la o scena a la Wes Anderson, cu un interior simetric de un roz puternic. Accentul pe vizual a fost o bila alba. In plus, a se remarca si faptul ca fiecare personaj este caracterizat de o culoare, asa cum si-a dorit autorul – Fiara poarta ocru sau mustar pentru ca este asociat cu ceremoniile buddhiste ca si cum Fiara ar fi un evanghelist, un calugar care vrea sa izbaveasca pe cei care au suferit. David Dunn poarta verde, culoarea vietii, pentru ca el este protectorul vietii iar Elijah poarta mov, culoarea regala, asa cum personajul se vede pe sine, avand caracteristici alese.

Ceea ce m-a dezumflat putin a fost scenariul structurat cam fragmentat. Mi s-a parut ca suspansul a fost dozat haotic, ca scenariul nu urmareste un fir narativ crescendo, ca scenele incep si se termina abrupt si ca interpretarea actorilor depaseste potentialul narativ al filmului. M-au deranjat si anumite abordari ale personajelor – sindromul Stockholm al lui Casey este cu adevarat disturbing si nu inteleg de ce David Dunn era tratat si pedepsit mult mai aspru decat Kevin (a se observa in scena roz ca David este legat in lanturi, David este liber ca pasarea cerului).

Inchei cu rugamintea sa ramai la Glass pana la final. Lasa toaleta, nu pleca dupa o cafea, lasa copilul acasa (nu e un film potrivit). Nu exista un credit scene dar finalul este cu adevarat demn de o incheiere de trilogie si accentueaza mesajul intregului film Glass: supereroi sunt nascuti supereroi sau sunt doar rezultatul mintii lor?

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.