DJ, pune, te rog, niste tobe, am de facut o marturisire – nu am vazut niciun Hunger Games pana la cel din 2023. Dar pentru ca Hunger Games – The ballad of songbirds and snakes era un prequel si se concentra pe povestea dinaintea povestilor deja clasice, mi s-a parut un moment bun sa intru si eu in clubul fanilor. Sau macar sa incerc. Si am avut dreptate – a fost nevoie doar de un episod al seriei ca sa imi placa pe vecie! Pentru ca productia lansata in 2023 chiar are un fir narativ foarte bine dozat si desfasurat, niste actori pe cat de frumosi, pe atat de expresivi si un farmec in care-ti poti investi intreaga atentie si intreaga empatie.
Iar daca decizi sa-i dai o sansa celui la recent film din serie, sper ca sansele sa fie in favoarea ta si sa savurezi fiecare scena!
Hunger Games – The Ballad of songbirds and snakes
Cu mult inainte ca Presedintele Snow sa fie parte activa din Hunger Games, acesta era doar un tanar speriat de brutalitatea societatii in care traia si dornic sa-si rezolve problemele financiare, fara a contribui masiv la directia toxica in care se indrepta Capitoliul. Dar cand viitorul sau devine parte directa a jocului, lucrurile se schimba. Intai in bine, apoi in rau. Desi este de mentionat ca protagonistul Coriolanus Snow este doar un villain grey in prequel-ul fascinant din 2023 si inca poate fi inteles, intr-o anumita masura. Iar asta e de apreciat – evolutia lui este credibila si bine construita, iar in final nu poti sa-l urasti. Cel putin nu intru totul.
Impresie generala – m-a avut de la primele scene
In mare mi s-a parut o alegere buna sa incep chiar cu prequel-ul, in ordine cronologica. A functionat grozav ca un film independent si m-a fascinat de la primele scene, pentru ca modul cum este dozat ca suspans, fir narativ si emotie este echilibrat si captivant, iar actorii sunt atat de expresivi ca te simti parte din poveste inca de la primele momente.
Da, am fost si constienta de lacunele cu care am intrat in jocul vizionarii – chiar am simtit nevoia de a fi stiut mai multe despre razboi, despre tatal lui Snow, despre modul cum au inceput Hunger games, despre rebeli si districte. Dar chiar daca am simtit aceasta lipsa, experienta acestui film a fost cat se poate de intensa si de placuta! Asta in caz ca mai exista vreun inocent ca mine, care abia acum se apuca de aceasta serie.
In caz ca deja ai dat skip acestor paragrafe si stii deja istoria protagonistului, bravo tie! Tot ce pot sa-ti spun este ca in prequel, o sa empatizezi cu el mai mult decat ti-ai fi dorit. Pentru ca Snow isi incepe odiseea ca orice tanar erou, aflat in fata unor provocari cu potential mortal – face recurs la intelepciune, dar si la viclenie, iar pe parcurs exploreaza laturi noi ale personajelor ce-l inconjoara, dar mai ales ale siesi. Transformarea lui in maleficul Snow este graduala si credibila si aproape motivata intr-un context in care nu-l favorizeaza si nu-i da multe sanse pentru a-si implini niste dorinte care, initial, incep cu inocenta. Snow este portretizat intr-un villain grey, pe care nu poti sa-l urasti si tocmai asta este frumusetea filmului – subliniaza ideea ca toti ne nastem ca oameni buni si intreaga viata trebuie sa luptam sa ramanem asa.
Noroc ca am avut parte si de inteleptii si versatii acestei serii langa mine – si mi s-au explicat multiplele trimiteri la episoadele mai vechi – Katniss, Mockingbird si alte cuvinte-cheie isi fac loc intr-un mod vocal in film.
Eu ma duc sa vad si celelalte episoade iar pe tine te invit sa te bucuri de noua lansare la Cinema City, cel mai bine vazuta la Imax!