• Personaje principale: Sara (Jessica Chestain) si Regina Freya (Emily Blunt)
  • Regizor: Cedric Nicolas-Troyan
  • Casa de distributie: Ro Image
  • Durata: 114 minute
  • Lansare in Romania: 22 aprilie

Am fost aseara la Grand Cinema Baneasa, la vizionarea The hunstman: Winter’s war si fara sa vreau, m-am intors de acolo cu vremea rea din film. Dar ca s-o dreg, ma pun acum pe povestit putin, cat sa-ti starnesc curiozitatea si sa te trimit sa-l vezi, din 22 aprilie.

The huntsman: Winter’s War

The hunstman: Winter’s war este povestea a doi vanatori din armata unei regine cu inima impietrita de suferinta. Din alta perspectiva, cuvantul de baza este gelozie iar filmul este despre cat de departe merg personajele, manate de acest sentiment. Si merg destul de departe, sa stii, poate nu omoara capra vecinului, dar ceva al vecinei tot omoara!

Fiind un sequel, inceputul le surprinde pe cele 2 surori, Ravenna si Freya, ce stapanesc o oglinda magica si malefica. Freya, dulce si indragostita, ramane insarcinata cu un barbat promis altei femei si cand avea impresia ca acesta va fi doar al ei, iubitul ii omoara pruncul. Este momentul cand Freya isi descopera puterile si il ucide pe barbat, transformandu-l intr-o statuie de gheata, care se sparge.

De atunci, se retrage in propriul regat si pregateste o armata de vanatori restrictionati sa iubeasca.

Dar ce se petrece cand Ravenna e geloasa pe ceva al Freyei si Freya e geloasa pe Sara si Eric, doi vanatori indragostiti, ramane sa descoperiti.

De ce mi-a placut

Nu sunt o fana a basmelor ecranizate, insa efectele din film il fac atat de frumos vizual, incat intri instant in atmosfera idilica si uiti sa judeci exagerarile specifice basmelor.  Costumele, scenografia si peisajele din The huntsman: Winter’s War vor avea o bila alba, indiferent daca te va prinde sau nu scenariul.

Charlize Theron intr-un rol negativ (Ravenna) e pur si simplu grozava. E credibila si expresiva iar modul cum antagonizeaza cu propria-i sora, in multe ipostaze, mi se pare ca o pune in valoare mai mult pe ea, mai putin pe Freya.

Chris Hemsworth. Si cam atata. Are un rol de erou, de frumusel, de Mr. Musculo si cam atat. Un personaj destul de plat ca evolutie si complexitate, dar omul isi face treaca perfect. Si nu se simte nevoia de mai mult.

Din culise

In cadrul unei scurgeri de informatii, publicul a aflat ca Charlize Theron a primit initial o oferta cu o suma mult mai mica decat Chris Hemsworth. Dar nu s-a lasat pana nu a ajuns la acelasi fee, asa ca aparitia lor in a doua parte a seriei le-a adus individual incasari de 10 milioane de dolari.

Jessica Chastain (Sara) avea obligatia contractuala sa apara in The huntsman: Winter’s War, dupa ce jucase intr-un alt film Universal – Crimson Peak.

Freya este o zeita nordica asociata cu iubirea, magia si moartea. Ea era iubita unui zeu, Odin, care a disparut. Freya pleaca in cautarea lui si parcurge intreaga lume, astfel, avand idferite nume in functie de zona. Nu reuseste sa-l gaseasca iar lacrimile ei se transforma in aur.

Vizionare placuta!

The hunstman: Winter’s war este distribuit de Ro Image 2000 si va aparea in cinematografe din 22 aprilie.

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.