Nu credeam ca o sa ma mai tina corazonul sa-l vad pe Joker inca o data, dupa ce prima parte mi s-a parut lobotomie curata, dar anunt de acum – nu am mai avut nevoie de desene animate dupa. Are o incarcatura diferita, mai putin izbitoare, la fel de violenta, surprinzator de muzicala, din nou profunda si super emotionala, dar ca sequel, e ceva mai usor de dus, in a good way.
Joker: Folie à Deux
Arthur Fleck isi gaseste jumatatea la spitalul de boli mintale de stat unde fusese internat dupa ce ucisese 5 oameni, iar dispozitia i se schimba complet. In asteptarea procesului sau, el si Lee petrec momente atat de intense ca Joker isi recastiga stapanirea asupra lui, la chemarea lui Lee (Lady Gaga), care este exclusiv interesata de Joker si de personalitatea lui fascinanta. Dar modul cum cedeaza complet acestei parti a personalitatii lui nu pare sa-l ajute mult pe Arthur. Iar de aici pornesc o gramada de controverse.
Impresie generala – controversat, fascinant, muzical, colorat
Ce? Sa-l pun pe Joker intr-o cutie de stereotipuri si sa-l definesc cu ajutorul ei? Dar nu pot face asta. Joker deschide un univers atat de complex, ca nu-mi ajunge un articol, nici un intreg blog de filme sa captez adevarul universal al acestui personaj. Poate pentru ca nu exista. Pentru ca e atat de multifatetat ca doua pareri complet opuse despre el pot coexista valid in aceeasi conversatie.
In cea de-a doua parte din Joker, primul sequel al lui Joaquin Phoenix din toata cariera sa, protagonistul este din nou umilit, supus unor abuzuri pe care nimeni n-ar trebui sa le tolereze, astfel incat tot ce i se intampla si face sa se intample altora apoi pune totul intr-o zona gri. Isi merita izbavirea? Trebuie pedepsit? Merita iubirea? Ii aduce iubirea o perspectiva mai buna? Sorry, guyz, dar partea a doua nu raspunde neaparat la intrebarile generate de prima, ci isi naste propriile dileme, in mijlocul delirului nu a unuia, ci a doua personaje fascinante, dar periculoase.
De altfel, mi s-a facut teama de modul cum nebunia lui Joker (stiu la cine te-ai gandit prima oara, hehe) este prezentata intr-un mod creativ, fascinant si aproape bravand pe marele ecran cu ea, poate normalizand prea mult legatura dintre nebunie si criminalitate, ca si cum prima ar scuza-o pe cealalta in totalitate. Mi s-a parut ca nebunia lui Joker a fost pusa pe un piedestal in mijlocul multimii care il idolatriza, iar mesajul asta, atat de scos in fata, ma tem ca ar putea fi periculos pentru alti oameni cu probleme mintale.
Ce mi-a placut mult insa a fost jocul actoricesc al amandurora – omul asta e atat de bun pe limbaj non-verbal ca te cutremura fara cuvinte. E o scena cu el in carcera, ascultand o interactiune dintre gardieni si prietenul lui, Ricky, la care pur si simplu nu am putut sa ma uit. Nu ca ar fi fost prima la care am intors capul, dar la celelalte era o frenezie sangeroasa, asa ca poate eram mai previzibila. Iar Lady Gaga, ajutata si de perspectiva regizorala departe de stilul caricatural anterior oferit personajului ei, este sublima! Atat de evidenta este angoasa, partea ei intunecata incat as fi zis ca e actrita de cand lumea si pamantul. De altfel, cica la filmari nu lasa pe nimeni sa-i spuna altfel decat Lee si nu iesea deloc din personaj.
All in all, sunt multe intrebari ce raman in urma filmului, dar daca vrei sa le afli, cu sau fara raspunsuri, trebuie neaparat sa-l vezi la Imax!