- Personaje principale: Anna (Linda Cardellini) si La Llorona (Marisol Ramirez)
- Regizor: Michael Chavez
- Casa de distributie: Vertical
- Durata: 93 minute
- Lansare in Romania: 19 aprilie 2019
Asteptam de ceva timp acest horror din universul The Conjuring si ma bucur ca La Llorona a rulat la IMAX, acolo unde ar trebui sa-l vezi si tu pentru o experienta completa.
Vorbind de experiente, ceea ce a fost misto la aceasta vizionare (si e o semnatura a casei de distributie Vertical) e prezenta monstrului din film care se plimba prin sala, in timpul actiunii. Iar faptul ca in mijlocul intunericului, o femeie in alb fuge printre randuri, in timp ce se aude un cantec de leagan sinistru, face un horror cam de o suta de ori mai horror.
La Llorona
La Llorona este numele unui spirit malefic, ramas in urma unei femei care si-a omorat copiii, de necaz ca barbatul a lasat-o pentru alta. De atunci, spiritul ei rau bantuie pamantul in cautarea altor copii, care sa-i inlocuiasca pe ai ei.
Mai pe romaneste, La Llorona este varianta mexicana a ceea ce spun parintii romani ca sa-i sperie pe copii: “Daca nu esti cuminte si nu asculti de mine, te dau la tigani”.
Iar povestea filmului se invarte in jurul Annei, care trebuie sa-si apere copiii de femeie care plange si-i vrea doar pentru ea.
Impresie generala – spooky, mistic si cu machiaj bun
La Llorona arata foarte inspaimantator iar scenele pop-up care impanzesc filmul aduc nivelul de suspans undeva pe la limita suportabilitatii. Ceea ce inseamna ca filmul isi atinge scopul: daca cineva imi facea “boo” dupa ce se terminase pelicula, cred ca ma urcam pe pereti. Si totusi mi-ar fi placut sa ma sperie intr-un mod putin mai rafinat: aparitiile bruste sunt reteta cea mai simpla.
Mi-a placut misterul in care este conturata La Llorona, faptul ca unele personaje nici macar n-o mentioneaza, de parca ar fi Cap de Mort din Harry Potter al carui nume nu trebuie rostit. Legenda femeii care plange este povestita in atmosfera potrivita iar aparitiile ei scurte dar intense in film sigur o vor face memorabila, ca personaj. Prezenta Bisericii si elementul de continuitate al universului The Conjuring, parintele Perez, sunt oportune si bine plasate, mai ales cand parintele mentioneaza ca a avea credinta nu impune a fi religios. Mi-a placut partea aia.
Saptamana trecuta am vazut o comedie cu un copil minune, ceea ce cumva mi-a setat un standard inalt pentru interpretarea actoriceasca a celor mici. Mi s-a parut ca nu aveau inca maturitatea sa intre in personaje suficient de credibil, dar au fost dragalasi. Linda Cardellini mi se pare, in schimb, facuta special pentru rolul de mama. Are o candoare aparte.
All in all, faptul ca legenda este integrata intr-o cultura hispanica pentru mine sigur e un plus ( I love latinos), insa mi-ar fi placut sa fi umblat putin la distributie (nici vraciul nu m-a convins prea tare) si poate la sperieturi. Altfel, astept Conjuring 3, despre care Emil mi-a zis ca o sa fie regizat de acelasi care a facut La Llorona – Michael Chaves.
Vizionare placuta!