Personaje principale: Licu
Regizor: Ana Dumitrescu
Durata: 86 min
Lansare in Romania: 24.08.2018
Casa de distributie: Rollercoaster PR

Iti marturisesc ca, initial, am intentionat s-o iau pe mama la filmul Licu, o poveste romaneasca. Dar m-am temut de tonul deprimant ce parea redat in trailer. „Asta o sa fie un film despre singuratatea batranetii, cu ifose de film de festival, doar pentru ca sigur se mananca ciorba. Tristetea va fi ridicata la rang de arta fara sa-si dea seama producatorul ca spectatorul roman numai de-o portie in plus de tristete n-are nevoie acum.”ma gandeam eu, influentata de putinele secvente peste care imi aruncasem privirea pe YouTube.

Din tot ce-am gandit, am avut dreptate cu un singur lucru: se mananca ciorba. Dar, pe cuvant de nepoata, zau ca mi s-a parut ca fiecare lingura de zeama a avut valoare in documentarul asta. Si chiar daca este filmat artistic, cu accent pe detalii si stari, este cel mai energizant lucru de saptamana asta. Uram expresia „om frumos” pana sa-l admir pe Licu, acum de 94 de ani, tinand microfonul fara sa-i tremure mana. Dar acum mi se pare ca si-a gasit in sfarsit reprezentantul.

Licu, o poveste romaneasca

Licu este naratorul propriei povesti, fara sa stie ca nepoata lui are de gand sa faca un film cu toate fragmentele adunate. Ca si cum ti-ar pune in palma sufletul lui, vorbeste transparent despre cele 3 regimuri pe care le-a trait in cele 9 decenii de viata, despre pasiunile lui care l-au tinut mereu ocupat si entuziasmat, despre familia care a plecat rand pe rand, fie pe ultimul drum fie spre tari straine.

In acest jurnal video al unui om extraordinar, afli concomitent cum s-a schimbat Romania in decursul ultimilor 90 de ani.

Impresie generala – o lectie de viata servita cu bun-simt si bun-gust

Ce am apreciat cel mai mult la Licu este setea lui de viata. Este un bunic foarte vesel, care nu a incetat sa se rasfete (isi face singur cornulete) si sa isi caute activitati dincolo de meseria lui. Din intreg documentarul, as spune ca am ramas cu mesajul ca ceea ce l-a salvat pe Licu in ultimul deceniu in care a trait singur, dupa moartea sotiei, a fost curiozitatea. Curiozitatea de a afla cum se mestereste asta, cum se repara cealalta. Ne-a marturisit ca el a fost cel care cosea hainele familiei lui, cel care incropise un sistem artizanal de facut tuica, ba chiar si cel care developa fotografii de orice marime intr-un atelier improvizat. In viata, el a invatat de toate pentru ca a fost curios, motivat si entuziasmat. Spune ca a avut la baza credinta si iubirea.

Viata nu i-a fost deloc usoara dar usurinta si umorul cu care ne vorbea despre intamplarile cele mai apasatoare (inclusiv moartea sotiei) au dat autenticitate raspunsului la intrebarea unui spectator din sala – „Aveti vreun regret major?” Nu, nu are. Toate s-au intamplat pentru un scop iar in final, el este bine. Dupa doua evacuari fortate (din Bucovina ucrainiana si Craiova), s-a asezat in inima tarii si n-a mai dorit niciodata sa plece din Sibiu. Acolo are insa o viata activa si plina de bucurii chiar si astazi iar zambetul lui parca lipit cu superglue ne-o confirma. Fericirea e in Licu nu pentru ca viata l-a scutit de neplaceri, ci pentru ca el nu le-a inmagazinat intr-ansul.

In final, o spectatoare l-a intrebat „Daca ar fi sa puneti un nume filmului vietii, care ar fi acela?”, la care el a raspuns simplu „Licu nemuritorul”. Eu am cam bazait un pic atunci cand l-am cunoscut pe Licu pe marele ecran si-un pic mai mult cand a venit sa-si povesteasca viata in persoana, in fata spectatorilor. Daca vrei si tu o portie de energie cu bazaiala la pachet, mergi la cinema Elvira Popescu din 24 august 2018. Vizionare placuta!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.