Haide la Mă mut la mama, de data asta la Cinema City! Da, da, piesa de teatru devine film. Unul simpatic, bine scris, bine jucat, plin de momente spumoase. Motiv pentru care m-am dus la film pregătită pentru o comedie simpatică și am primit fix acel tip de haos familial românesc care te face să râzi pentru ca e prea real. Genul de haos familial care amuză, dar şi înţeapă, care îţi dă un sentiment de siguranţă într-un fel un pic masochist, care adună personaje pestriţe şi cât se poate de diferite, dar care funcţionează perfect împreună.
Mă mut la mama
Adaptat după celebra piesă de teatru, filmul urmărește o serie de relații familiale și prietenii puse la încercare atunci când generațiile, orgoliile și obiceiurile românești se ciocnesc inevitabil. Totul este construit în jurul unor personaje extrem de recognoscibile pentru publicul român: mame protectoare, femei puternice, conflicte mici care explodează teatral și acel tip de iubire gălăgioasă specific familiilor noastre.
Filmul îi urmărește pe Gabriel și Andrei, doi bărbați trecuți de 40 de ani, cu vieți dezordonate, relații complicate și o tendință clară de a se refugia în brațele mamei la cea mai mică problemă. Doar că lucrurile se complică atunci când mama lor începe, în sfârșit, să aibă propria viață. Iar cei doi, obișnuiți să fie centrul universului ei, reacționează exact cum reacționează mulți copii deveniți adulți: cu gelozie, sabotaj și un soi de egoism inconștient mascat în „grijă”.
Impresie generală
Primul mare plus? Trio-ul absolut superb format din Maia Morgenstern, Carmen Tănase și Adriana Trandafir. Sincer, doar ideea de a le vedea împreună pe marele ecran era deja suficientă să mă convingă să merg la film. Și mi s-a părut foarte fun faptul că Adriana și Carmen își păstrează prenumele și în poveste – adaugă acel vibe de familiaritate și naturalețe care face totul să pară și mai amuzant.
Umorul este pur românesc și foarte actual. Nu încearcă să copieze comedia americană și nici să devină sofisticat inutil. Este acel tip de umor care vine din observație: din relațiile dintre oameni, din replici, din mici răutăți spuse cu dragoste și din absurdul cotidian al familiilor noastre.
Gabriel și Andrei sunt extrem de recognoscibili. Sunt genul de adulți care funcționează aparent independent, dar care emoțional încă trăiesc cu ideea că mama trebuie să fie disponibilă permanent. Iar momentul în care ea începe să aibă propriile dorințe și propria viață îi destabilizează complet.
Mi-a plăcut enorm că filmul nu îi condamnă brutal, ci îi tratează cu umor și empatie. În spatele glumelor există o realitate foarte românească: mulți copii nu sunt pregătiți să-și vadă părinții ca indivizi separați de rolul parental. Umorul este foarte actual și foarte românesc. Nu forțează poantele și nu cade în vulgar gratuit. Vine natural din dinamica personajelor și din cât de absurd de familiară este situația. Distribuția este excelent aleasă. Toți actorii par că s-au născut pentru rolurile astea. Iar chimia dintre personaje funcționează atât de bine încât ai impresia că vezi fragmente din viața unor oameni reali.
Mi-a plăcut și faptul că filmul păstrează energia piesei de teatru, dar reușește să funcționeze foarte bine și cinematografic. Ritmul este bun, dialogurile sunt savuroase și există suficientă emoție cât să nu rămână doar o comedie de consum rapid. De vazut la Cinema City!