Dacă haosul ar avea culoarea galbenă și ar vorbi într-o limbă pe care nimeni nu o înțelege, dar toți o adoră, probabil ar fi un Minion. M-am dus la Minions și Monștrii convinsă că voi primi două ore de glume simpatice și explozii de energie galbenă. Am primit asta, dar și ceva în plus: probabil filmul meu preferat de până acum din universul Minionilor. Pentru că, dincolo de prostioarele adorabile și umorul absurd, ascunde o dragoste sinceră pentru cinema.
Minions și Monștrii
În noua aventură, Minionii ajung în mijlocul unei povești care îi poartă prin lumea monștrilor, a filmelor și a unor situații atât de absurde încât doar ei le-ar putea transforma în succes. Pe parcurs, gașca galbenă traversează un univers populat de creaturi simpatice, personaje excentrice și o mulțime de referințe culturale strecurate discret printre glume. Povestea funcționează excelent pentru copii, dar are suficientă inteligență cât să îi țină implicați și pe adulții care îi însoțesc.
Impresie generală
Cred că acesta este filmul meu preferat din întreg universul Minionilor.
Mi-a plăcut enorm cât de relaxat este. Nu îi este frică să fie pueril când situația o cere și exact de aici vine farmecul lui. Unele glume sunt atât de simple încât te trezești râzând împotriva voinței tale. Dar ceea ce l-a ridicat pentru mine peste celelalte filme din franciză este dragostea lui pentru cinema.
Există o scenă absolut minunată în care Minionii ies din studiourile de film și merg în șir indian, iar cineva îi strigă pe nume. Doar că numele lor sunt, de fapt, nume de regizori celebri. Este genul de glumă care trece complet pe lângă publicul foarte tânăr și explodează în mintea cinefililor.
Și nu este singura. Filmul este plin de mici omagii și referințe cinematografice. Una dintre cele mai simpatice este trimiterea la Casablanca, prin celebrul cântec interpretat de Sam. Sunt multe astfel de momente, strecurate elegant, fără să oprească povestea și fără să devină elitiste.
Mi-a plăcut foarte mult și ritmul. Filmul nu are timpi morți. Se mișcă repede, dar nu repezit. Fiecare secvență pare construită pentru a livra fie o poantă, fie o emoție, fie o referință culturală. Vizual, animația este superbă. Studioul Illumination a devenit extrem de sigur pe stilul său, iar asta se vede în fiecare cadru. Culorile sunt vibrante, monștrii au designuri memorabile (a gooey monster? brilliant), iar expresivitatea personajelor este extraordinară.
Ce apreciez la Minioni este că nu încearcă niciodată să fie cool. Sunt complet lipsiți de ego. Sunt haotici, prostănaci, bine intenționați și etern entuziaști. Și poate că tocmai asta îi face atât de iubiți. La nivel tematic, filmul vorbește despre prietenie, apartenență și acceptarea diferențelor, dar o face fără discursuri și fără lecții moralizatoare. Preferă să te facă să râzi și să înțelegi singur, genul de animație care îți amintește că divertismentul nu trebuie să fie complicat pentru a fi bun.
Copiii vor râde la fiecare cinci minute. Adulții vor descoperi referințe cinefile ascunse prin tot filmul. Iar cinefilii vor avea probabil aceeași reacție ca mine când au început să recunoască toate omagiile strecurate printre banane și haos. Iar dacă într-o zi aș conduce un studio de film, primul lucru pe care l-aș face ar fi să angajez un Minion. Ar strica tot, dar măcar atmosfera ar fi impecabilă.