Hai ca n-o fi stiut Tomita ca o sa ajunga Trump vreodata presedinte, nici ca o sa se scufunde submarinul spre ruinele Titanicului, dar uite ca rivalizeaza cu previziunile fantastice facute de The Simpsons la ceva: la creionarea unei realitati in care AI-ul ameninta sa puna stapanire pe intreaga lume. Si asta e cu atat mai fascinant cu cat, atunci cand s-a filmat ultima pelicula Misiune Imposibila, cu o pandemie in urma, nu iesise Chat GPT, nu genera lumea poze imaginare pe banda rulanta si nu era hype-ul asta cu inteligenta artificiala. Asa ca echipa lui Tomita chiar a fost vizionara. Dar asta nu e singurul ei merit.
Pentru Misiune Imposibila Dead Reckoning Part One, toate laudele pe care le pot oferi, toate palariile jos si toate complimentele pentru dinamica spectaculoasa, dialogurile interactive, actiunea fluida si cascadoriile nepamantean de extraordinare!
Misiune imposibila
Ethan Hunt alege sa accepte o noua misiune imposibila: sa recupereze cele doua jumatati ale unei chei misterioase pentru a salva omenirea de o amenintare digitala – Entitatea s-a dezvoltat ca inteligenta artificiala cu constiinta proprie si pare sa fie pe punctul de a stapani intregul sistem informatic al lumii, subjugand guverne, organizatii de spionaj si construind piste false pentru oricine incearca sa o opreasca. Dar Ethan Hunt si echipa lui sunt cu un pas inaintea ei.
Impresie generala – orice as spune, nu pot surprinde in cuvinte senzatia de uimire si fascinatie
Pai, gata. Am zis ce aveam de zis. E atat de tare, ca nu exista cuvinte care sa descrie treaba asta! Bine, bine, sa nu te las asa, in pom! Hai sa-ti zic ce mi-a placut mie cel mai mult:
- Are aproape 3 ore si in loc sa spui “hai, bre, termina-te ca am o treaba la toaleta”, nu stii cum sa tragi mai mult de moment sa prelungesti filmul, atat de catchy si dinamic e; iar cum credeai ca ai scapat de o clipa de suspans, hop ca se dezvolta alta nebunie si iar incepe inima sa-ti bata tare – urmariri de masini incredibile, twist-uri cu-n submarin, alba-neagra cu un villain si cate si mai cate;
- Tomita isi face singur cascadoriile, iar de data asta s-a autodepasit – a sarit ca nebunul dupa un munte si a facut-o pe bune, iar scena este dementaaaa rau in cel mai bun sens; iar treaba si mai tare este ca nu scena aia e cea mai adrenaline junkie, ci unele de pe la final, cand Tom Cruise trebuie sa se salveze dintr-un tren ce sta sa se prabuseasca – sa vezi acolo pre-infarct; de altfel, intregul film pare o autodepasire a lui Tom Cruise, traditie pe care pare s-o aplice cu fiecare Misiune Imposibila nou aparuta;
- Umorul si amorul se intrepatrund subtil, nu musca din focusul de actiune al peliculei, dar impanzesc scene-cheie pe ici pe colo, cat sa adauge plus valoare la impresia finala si la modul cum aceasta productie ramane in memorie la ceva timp dupa ce ai vazut-o; pe scurt, mixul de emotii din aceasta pelicula produce sevraj;
- Tom Cruise e un fel de Benjamin Button, omul are deja peste 60 de ani si arata fenomenal, iar treaba asta se observa mai ales in scenele cu personajul Kittrige, unde diferenta dintre cei doi pare de cel putin 10 ani, cand intre ei sunt doar 3;
- Filmul te poarta din nou prin cele mai faine locatii, cu iz de vacanta, in frunte cu Roma unde vei suferi putin pentru ca Piata Spaniei este afectata in post-productie, dar iti vine sufletul la loc cand prinzi bilet intr-un tren de lux ce se perinda printre Alpi si te bucuri de cele mai verzi peisaje;
All in all, asa film cu asa sunet si asa imagine merita vazut la IMAX, asa ca nu-l mai lasa pe Tomita sa astepte si tusti la casa de bilete.