Unda verde la cinema, la documentarul “Nasty”, povestea lui Ilie Nastase, the good, the bad and the zbanghiu. Cea din urma este o titulatura sublinata de Nadia Comaneci, in discursul ei de la premiera de la Sala Palatului – “Am stiut ca era zbanghiu, dar nu asa”. Iar in acea sala mareata, nu doar legendara gimnasta a vorbit despre marele Ilie Nastase, dar si Ion Tiriac si Hagi, care l-au portretizat cu candoare si admiratie, asemenea tuturor personalitatilor ce apar in documentar, dintre care si Rafael Nadal.
Concluzia tuturor? Ilie Nastase a fost si este un geniu al tenisului, un showman care a ridicat acest sport in fata publicului si l-a facut popular, un om cu o inima mare si cu o personalitate pe masura. Dar de ce incepem cu concluziile? Hai sa incepem cu inceputul!
Nasty
Documentarul prezinta cele mai mari personalitati ale tenisului mondial, din generatia de aur, dar si din cea contemporana, intr-un mix unic de confesiuni si povesti despre Ilie Nastase. Iar printre acestea, protagonistul isi prezinta propria perspectiva asupra ascensiunii sale in tenis, sustinuta de un talent nemarginit, jovialitate si pasiune. “Nasty” apare nu doar ca sportiv desavarsit, dar ca om cu spirit artistic si umor constant, un zeu al tenisului, umanizat de o personalitate vulcanica, ce-i aduce momente de aur, dar si momente pe care altii le-au judecat critic. Toate, fara a ciupi din parerile negative, apar intr-un documentar de aproape 2 ore, cu semnatura regizorului Tudor Giurgiu.
Impresie generala – asteptat cu drag, livrat cu responsabilitate
Imi imaginez doar presiunea unui asemenea proiect, dedicat lui Ilie Nastase! O lume intreaga l-a asteptat cu tot dragul, cu tot dorul acelor vremuri in care sportivul facea show si performanta. Asa ca, asemenea unui joc de tenis cu miza mare, nu era loc de greseli. De momente moarte. De alegeri neinspirate. Vestea buna? “Nasty” livreaza pe masura asteptarilor – este un documentar cu continut dodolot, bine organizat, structurat astfel incat emotiile tale s-o ia tiptil pe-un roller coaster si-apoi sa se trezeasca la limita cerului, intensificate la maximum.
Cel mai tare mi-a placut faptul ca personalitatea lui Ilie Nastase este strecurata cu aceeasi dedicatie cu care ii sunt prezentate si performantele, directionand publicul spre ideea ca nu doar talentul, dar si caracterul vocal si expresiv al lui Ilie l-au facut sa fie ceea ce este astazi. Mi-a ramas in minte o idee a documentarului – ceilalti jucatori munceau, dar Ilie juca, cu adevarat. Asta pentru ca, pentru el, fiecare meci era, in primul rand, un joc, in toata puterea cuvantului, iar el era atat de jucaus si pasional, ca nu avea cum sa nu molipseasca intreg publicul si telespectatorii. Desigur, sunt cateva remarci ale lui pe care mai ales generatia tanara nu le va procesa usor, dar mi-a placut cum documentarul a contextualizat aceste replici, ca sa intelegi ca ele nu erau dublate de intentii rele.
De altfel, posterul documentarului mi se pare foarte indraznet – degetul mijlociu al lui Nasty transformat intr-o racheta de tenis, o trimitere la izbucnirile sportivului, de altfel motivate. Chiar si partenerul meu de vizionare, ceva mai experimentat intr-ale tenisului decat mine, imi soptea la aceste scene: “Dar chiar avea dreptate”.
In final, vreau doar sa spun ca modul cum este creat acest documentar bifeaza cel putin o misiune: readuce momentele de glorie in inimile generatiei care a avut norocul sa-i vada meciurile lui Ilie Nastase chiar atunci, dar in acelasi timp si prezinta legenda marelui sportiv in ochii generatiei care-l stie pe Nadal, dar nu prea are repere consacrate in trecut. Ba chiar as adauga si a treia categorie de public compatibila – eu, ce recunosc ca am bifat mai multe seriale decat meciuri, dar care am fost captivata, fara pauza, timp de 2 aproape doua ore.
Fuguta la Cinema City, Ilie Nastase e deja pe ecrane!