Când am ieșit din sală, de la Cinema City, după vizionarea acestui film, am stat încă două ore încercând să discut cu partenerul meu despre ce tocmai văzusem. Nu pentru că povestea ar fi fost neclară sau prost spusă, ba din contră, ci pentru că îți rămâne în cap și în stomac. Este genul de film care nu doar că te provoacă, ci te face să‑ți pui întrebări despre morală, consent, putere și limitele artei cinematografice. Multipremiat pe la festivaluri de film importante și apreciat de critici pentru curajul său artistic, el e și extrem de controversat, iar după ce îl vezi, înțelegi de ce. Nu, problema nu e deloc sex gay.
Pillon
Pillon urmărește dinamica dintre un bărbat dominator, interpretat de un actor suedez superb, și un partener care ajunge rapid într‑o poziție de subjugare. Nu e o poveste de dragoste convențională, ci o explorare a unei relații în care unul exercită control aproape total asupra celuilalt, într‑un mix confuz de atracție, joc de putere și vulnerabilitate. Pentru unii, filmul e șocant pentru scenele sale sexuale explicite; pentru mine, ceea ce m‑a lovit cu adevărat a fost tot ce se petrece în afara scenei intime: manipularea subtilă, exploatarea vulnerabilității și dorința simplă de a fi iubit transformată în ceva periculos.
Impresie generala
Pillon este un film extraordinar de bun. Dar un film despre abuz și manipulare și nici măcar nu mă refer la sex. Mă refer la dinamica psihologică, la felul în care puterea poate modela, zdrobi sau deforma un om. Mă refer la cât de ușor poate fi confundată dorința de iubire cu acceptarea unei relații dezechilibrate. Partenerul meu de film susține că, dacă ar fi existat consimțământ clar, discuția ar fi fost despre plăcere, nu despre morală. Și înțeleg perspectiva. Dar tocmai absența acelui consimțământ limpede, sau modul cum este dat in urma unui santaj emotional, face filmul atât de tulburător. Zona gri este locul unde începe dezbaterea și filmul știe exact ce face când te obligă să stai acolo.
Actorii sunt excepționali. Dominatorul este jucat cu o liniște rece și un control care îți dau fiori. Partenerul său transmite fragilitate, nevoie, dorință de apartenență. Împreună construiesc o relație care nu poate fi ignorată, nici simplificată. Fun fact: filmul a fost extrem de discutat în festivaluri tocmai pentru curajul scenariului și pentru modul frontal în care abordează dinamici tabu. A fost lăudat pentru regie și pentru performanțele actoricești, dar criticat de o parte din public pentru mesajul său. Și exact aici stă forța lui: nu încearcă să fie confortabil.
Ce mi-a plăcut cel mai mult? Finalul. Dacă s-ar fi terminat altfel, cred că aș fi urât filmul. Dar modul în care închide cercul oferă o satisfacție emoțională necesară, fără să cosmetizeze nimic. Este un film șocant. Foarte bine făcut. Foarte bine jucat. Memorabil și discutabil, iar când un film reușește să genereze două ore de dezbatere intensă după vizionare, înseamnă că și-a îndeplinit misiunea.