Yorgos Lanthimos, ce mi-ai facuuuut! Mi-ai lipit retina de marele ecran, cu neuronii cu tot lipiti cu superglue de ochii mari si expresivi ai Emmei Stone si m-ai hipnotizat cu un univers absurd, in care ai prelins cu istetime trupuri goale, in salturi furioase, pe ritmul unor adevaruri gol-golute, intr-un soi de comedie neagra, la granita cu o drama psihologica. Si m-ai cucerit iremediabil! Pun pariu pe o rata cu cap de caine ca Poor things o sa ramana un clasic atemporal, pe care o sa-l revad peste ani la televizor si o sa ma opresc de fiecare data la canalul respectiv, care-l difuzeaza.

Poor things

Bella Baxter este un fel de Frankenstein creat de God, Godwin Baxter, la randul sau un experiment al propriului tata. Dar Bella evolueaza de la ceea ce pare a fi o fata cu un retard semnificativ spre o femeie pentru care libertatea si explorarea lumii sunt valorile cele mai de pret. Aventurile Bellei, expuse intr-un stil suprarealist, fascineaza prin profunzimea mesajelor, estetica absolut captivanta, costumele la care exaclamam de 60 de ori pe minut “Vreau si eu” (dupa care imi aminteam ca eu n-am silueta Emmei) si scenariul fluid, care nu-i permite mintii tale sa umble brambura in afara peliculei in niciun chip. Absurd, absurd, dar nimeni nu paraseste incinta!

Impresie generala – lipsit de inhibitii, dar plin de ambitii

Emma Stone are darul de a genera un hype baban in jurul ei. L-am inteles partial cu fiecare pelicula ce a avut-o ca protagonista, dar recunosc ca nu m-a prins. Mi-a placut cel mai mult pana acum in The Help, i-am admirat jovialitatea in La la Land si m-am amuzat cu ea in The Favorite, dar inca nu facuse click. Pana acum.

Ca Bella Baxter, Emma Stone este perfecta – evolutia personajului, expresivitatea actritei, credibilitatea pe care o emana, estetica pe care o adopta, totul se leaga atat de fara cusur, incat pare sa curga cat se poate de fluid…spre un Oscar pentru Emma, sper. Personajul Bellei a fost partial inspirat de pictura din 1911 a lui Egon Schiele, Nude Girl Standing With Long Black Hair & Blue-Black Drape, insa marele merit il are autorul cartii dupa care a fost adaptat scenariul – Alasdair Gray, care din pacate s-a stins in 2019 si nu a apucat sa vada proiectul finalizat, in ciuda faptului ca regizorul l-a contactat inca din 2009 pentru a-i propune adaptarea.

Nu doar Emma straluceste, ci intreaga distributie – doar sunt 6 actori americani ce joaca la perfectie personaje englezesti, in frunte cu Mark Ruffalo, care la inceput a avut indoieli despre compatibilitatea sa cu rolul, ba chiar a glumit ca Oscar Isaac, ce-i seamana bine si juca intr-un setting alaturi la acea perioada, ar fi trebuit sa-i ia locul. De la atata autoironie, se spune ca a avut parte si de-o poanta – Oscar Isaac a aparut pe platou doar pentru a-i da vestea ca intr-adevar fusese inlocuit, dar era doar o farsa.

De acum incolo o sa fiu cu ochii butelie si pe Yorgos Lanthimos, un regizor care transforma realitatea banala intr-o feerie de culori pastel si forme simbolice, o oda dedicata vechiului stil hollywoodian de a picta decorul, un alt punct forte al lui Poor things, pentru ca estetica acestei capodopere este parte dintre motivele pentru care merita vazut, musai. De altfel, daca ar trebui sa vezi un singur film in 2024, cred ca asta ar fi cea mai buna alegere! Asta daca nu te imbujorezi la o craceala cinstita, daca nu-ti incepe inima sa bata ca nebuna cand esti martorul “salturilor furioase” si daca nu te deranjeaza ca asisti, cu o sala intreaga, la ceea ce-ar putea fi considerat un fel de film erotic.

In final, marturisesc ca orice as spune, ar fi prea putin! Poor things pentru mine e o noua confirmare ca lumea asta trebuie sa continue sa existe, pentru ciocolata, bineinteles, dar mai ales pentru creativitate!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.