Am crezut că s-au spus toate poveștile despre Predator. Că e doar un extraterestru cu hobby-uri sângeroase și tehnologie fancy, care vine, rupe tot și pleacă fără să-și ceară scuze. Dar „Predator (2025)” arată un trib, o cultură, istoria din spate. Și o face atât de bine, încât pentru o oră jumate chiar uiți că te uiți la un film de acțiune sci-fi. Ești acolo, printre ei, fascinat de cum trăiesc, cum gândesc și cum vânează.
Predator 2025
Pentru prima dată, Predatorul nu mai e „creatura misterioasă”, ci devine protagonistul unei povești care sapă adânc în ceea ce înseamnă el ca specie, ca parte dintr-o societate care are reguli. Filmului nu îi e frică să încetinească ritmul și să ne lase să explorăm Predator. Să înțelegem. Să ne atașăm.
Pe ecranul gigantic de la IMAX, la Cinema City, totul e o experiență intensă: nu doar vezi acțiunea, o simți fizic.
Impresie generala
Predator (2025) e o surpriză rară într-o franciză care putea foarte ușor să continue pe pilot automat.
Dar nu. Efecte spectaculoase, poveste originală și un univers extins într-un mod curajos și creativ.
Este un film care nu doar continuă o poveste, ci reinventează o întreagă mitologie. Vizual, filmul este o capodoperă SF. Costumele, tehnologia, peisajele extraterestre și ritualurile tribale ale predatorilor sunt construite cu o atenție care amintește de Avatar, dar cu un ton mai brutal, mai tribal, mai magnetic. CGI-ul este impecabil. Nu-ți dai seama ce e real și ce e generat, și sincer, nici nu te mai interesează, te lași dus în lumea aia cu toată încrederea. Sunetul? Îți face pielea de găină. Când răcnește un Predator Alpha în mijlocul unui ritual, toată sala amuțește.
Un film spectaculos și profund, în care “monstrul” e mai uman decât mulți dintre noi.