- Personaje principale: Saroo (Sunny Pawar/Dev Patel) si Sue (Nicole Kidman)
- Regizor: Garth Davis
- Casa de distributie: CineForum
- Durata: 118 minute
Se ia cel mai dragalas copil indian, Saroo (Sunny Pawar), se presara o poveste adevarata, se amesteca cu imagini socante despre saracie (si Nicolae Kidman), se fierbe (Nicole Kidman) la foc mic timp indelungat pana se storc lacrimi (pentru ca Nicole arata naspa) si iaca. Avem una bucata film Saroo: Drumul spre casa, cu Dev Patel. Si Nicole Kidman imbatranita cum n-a mai fost nicaieri. Sau cum ar fi fost daca ar fi fost o femeie normala.
Saroo sau Lion Movie
Saroo:Drumul spre casa este povestea unui copil din India care se rataceste si ajunge, din greseala, la 1600 km de locul lui de bastina, singur si flamand. Dupa ce trece printr-o gramada de aventuri (cumva suficient de vag schitate astfel incat sa ne imaginam ce-i mai rau dar totusi nu atat de conturate astfel incat sa ofere sansa cel caruia ii spui teoria ta sa exclame „Esti bolnav”… si tot tu sa iesi naspa).
In cele din urma, micutul Saroo (Sunny Pewar) este adoptat de un cuplu de australieni (Nicole Kidman si David Wenham), dar mare fiind (Dev Patel) nu reuseste sa-si gaseasca linistea, fara sa-si asigure mama naturala ca este bine. Asa ca incepe o cautare obsesiva, care-l macina pe interior si care-l determina sa se intoarca la radacini.
Nu ma injura pentru spoilere, stim amandoi ca nu te vei duce la filmul asta pentru ca e imprevizibil, ci pentru ca e sensibil si-o sa-ti placa, chiar de ti-as fi spus totul. Si, recunoaste, oricum vei cauta date despre cazul real al lui Saroo, inainte.
Impresie generala – Nicole Kidman wow
Nu ma intelege gresit, nu condamn faptul ca Nicole Kidman arata banal si imbatranita. Mi se pare o conditie fireasca si un stadiu in care nu putem investi decat rabdare, dragoste si admiratie. Mi se pare fabulos! Dar sunt socata cum ea, o actrita atat de stilata si distribuita in roluri de diva, a acceptat sa fie asa banalizata, pentru a oferi un aer autentic unui film frumos, dar care nu cred ca va reusi sa smulga vreun premiu. Asa ca soc dar jos palaria pentru Nicole Kidman care a renuntat la look-ul glamour pentru a parea o femeie normala, in termenii lumii, si nu ai Hollywood-ului.
Dincolo de acest soc, filmul Saroo e frumos si sensibil, dar nu intr-un mod atat de siropos, incat sa iti secatuiasca non-stop ochii, ci doar in secvente-cheie. Pe mine una m-a impresionat mai mult secventa de la final, cand sunt afisati oamenii reali care au trait povestea. Dar pentru orice eventualitate, servetelele aproape si la secventele de reintalnire dintre Saroo si mama naturala (ooops, spoiler!) sau conversatiile dintre Saroo si mama australiana.
As mai avea de adaugat ca apreciez faptul ca s-au pastrat cele 2 dialecte indiene si nu s-au inlocuit cu engleza (cum se face des in filme care prezinta tari straine dar care, curios, au personaje vorbitoare de limba engleza), dar imi da cu virgula la faza de la sfarsit, cand suntem atentionati de ce filmul se mai numeste si „Lion”. Nu stiu daca explicatia e reala sau nu, dar mi se pare ciudat. De parca ala mic a fost surd timp de 365 de zile din an, 5 ani.
In orice caz, Saroo e un film de familie, cu toate elementele, cu toata savoarea exotica pe care ti-o poate da o poveste semi-indiana, asa ca fuga la Saroo: Drumul spre casa din 20 ianuarie.