Shadow and bone ramane la fel de catchy si in sezonul 2

Daca mi-a placut vreodata genul fantasy, am fost asimptomatica pana la Shadow and bone, serialul Netflix care a reusit sa ma tina legata de ecran pentru un weekend intreg. Doua weekend-uri, daca punem la socoteala si sezonul doi, aparut astazi, pe 16 martie, dar pe care eu am avut norocul sa-l vad in premiera, inainte de lansare. 

Daca si tu esti fanul serialulului, n-o sa las in umbra motivele pentru care merita sa vezi si sezonul 2. Si chiar daca nu ma lasa inima si Netflixul sa dau spoilere, o incep cu o avertizare importanta: o sa-ti sara inima din piept, dar o sa-ti vina inapoi la loc. Promit.

Shadow and bone

In primul sezon, Alina Starkov, protagonista cartilor scrise de Leigh Bardugo si a serialului inspirat de creatiile sale, devine dintr-o simpla orfana o “sfanta”. Asta pentru ca puterile sale recent descoperite au potentialul de a distruge Falia, un perete de umbra bantuit de monstri fatali, numit Volcra. Acest perete creat de un vrajitor malefic pentru a castiga controlul poporului ameninta sa inghita pe oricine ar incerca sa-l strabata. Tot in grishaverse, universul vrajitorilor, isi face loc si un grup de banditi, The Crows, platiti s-o prinda pe Alina, dar care decid sa abandoneze misiunea pentru ca se lasa convinsi de misiunea sa de a salva lumea. 

In primul sezon, aflam ca vrajitorul este nimeni altul decat Kirigan, ce initial parea aliatul Alinei in daramarea Faliei. In sezonul doi, lupta Alinei cu Kirigan continua. Si nici surprizele nu se opresc in drumul sau de a deveni imbatabila pentru a-l putea invinge pe sadicul vrajitor, orbit de putere. Ce, cum, unde si cand? Nu, la intrebari atat de specifice nu raspund! E treaba ta sa afli mai multe.

Impresie generala – twist-uri bine finisate si o dinamica atractiva

In doar 8 episoade, se intampla o mie si una de lucruri! Sezonul doi se intoarce cu o dinamica ce nu-ti lasa timp sa te plictisesti, ce nu iti da ragaz sa-ti verifici telefonul, ce te face sa vrei mai mult si iti da o satisfactie cu fiecare revelatie. E greu sa-ti mentii interesul pentru un serial timp de un weekend intreg (si vorbim de unul de primavara, nu de unul cu ger si nameti), dar Shadow and bone are acel ceva care sa te convinga sa i te dedici. 

Posibil sa fie partea vizuala. Inspiratia tarista ruseasca, vizibila in costume, in decoruri, in cultura poporului si chiar si in ideologia profund nationalista a tuturor personajelor, chiar si a celor pozitive, este fascinanta, dincolo de contextul nostru actual. Pentru oricine care s-a delectat cu basmele rusesti cand era mic, Shadow and bone e o metamorfozare a tuturor fanteziilor inspirate de acestea. In plus, ca orice serial fantasy, are o doza babana de efecte speciale si locatii adaptate in CGI, iar ele sunt impecabil realizate, perfecte pentru a te transpune intr-un mod credibil si definitiv in grishaverse. 

Posibil sa fie si mesajul frumos al serialului, pe care sezonul 2 il continua: identitatea este un concept fluid, dar indiferent de ceea ce ai fost si ceea ce vei deveni, discriminarea nu-si are locul. Si totusi ce defineste personajele? Iubirea, scopul vietii, devotamentul patriot sau loialitatea fata de oamenii apropiati? Fiecare dintre personajele din Shadow and bone are un alt raspuns, iar de multe ori raspunsul vine pe parcurs, pe masura ce se redescopera in haosul creat de actiunile lui Kirigan sau Pekka. 

Posibil sa fie si distributia, regia si adaptarea scenaristica. In cartile autoarei, banda lui Kaz si Alina nu se intersecteaza in misiune. Alina e legata de firul epic al salvarii poporului, iar Kaz si banda lui trebuie sa solutioneze consecintele unui drog ce-ar putea distruge omenirea. E interesant cum filmul pune in miscare misiunile lor, le respecta si totusi le schimba pentru a creea si mai mult suspans, si mai mult entuziasm, si mai multa fascinatie.

Stiu ca n-am zis nimic concret. E intentionat. Singurul spoiler pe care-l pot da este ca marea batalie are loc. Si-n ea, multe victime raman in urma. Dar partea cea buna este ca niciun animal nu are de suferit, nici macar in scenariu. M-am amuzat un pic atunci cand monstrii lui Kirigan ataca niste calareti, dar se rezuma strict la starpirea lor, pe cand de cai nici nu se ating. Respect pentru asta!

Cam multa vorbarie cand ai 8 episoade de vazut, nu-i asa? E timpul sa te las sa deschizi Netflixul. Vizionare placuta!

Comments

comments

One thought on “Intunericul prinde forma in Shadow and bone, sezonul 2, acum pe Netflix”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.