Stai ca tocmai am facut o afirmatie strong. Suntem abia la mijlocul lui 2023. Si in loc de un film respectabil, cu mai multa jale si ruperi de corazon, cu o abordare matura si o tema sustenabila, eu tocmai am ales o animatie, Spider-Man: Across the Spider-Verse, ca fiind cel mai complex, cel mai satisfacator, cel mai revelator, cel mai fain film pe care l-am vazut si probabil ca-l voi vedea in 2023. Sorry, Babylon, tocmai ai fost detronat. Si n-am nici cea mai mica indoiala! Cele mai fucked up (in cel mai bun sens) minti s-au adunat in aceasta epopee creativa si ma inclin, cu toata flexibilitatea antrenata la sala, pana-n pamant ca sa onorez acest efort care se vede, se simte si se apreciaza.
Mi-a placut pana la ultimul detaliu si avertizez ca asta e o recenzie fara nici cel mai mic repros. Poate doar cu avertizarea ca, pentru mine, creativitatea este cea mai mare binecuvantare care exista pe lumea asta, si judec in concordanta. Noroc ca, in sustinerea sanatatii mele mintale, vin si IMDB-ul care-i da o nota de 9.1 si Rotten Tomatoes care-i da 97%.
Spider-Man: Across the Spider-Verse
Miles isi duce viata de Spider-Man intr-o rutina oarecum linistita, asta pana cand Gwen revine in universul lui si-i da peste cap tot ceea ce stia despre lumea si viata sa. In incercarea de a se califica intr-o societate de elita a tuturor Spider-Man-ilor de-a lungul multi-universului, Miles afla adevarul in urma caruia nimic din ce credea nu se mai pupa cu realitatea.
Iar aceste informatii tulburatoare sunt doar inceputul unui twist care se ramifica si se ramifica, pana cand, in mijlocul unui moment de suspans incredibil, primesti cea mai grea veste: that’s all, folks, restul in episodul urmator. Da, se termina deschis. Si asta da un sevraj instant.
Impresie generala
Spider-Man: Across the Spider-Verse continua o poveste inceputa inspirat, iar faptul ca partea a 2-a a unei productii m-a dat peste cap si m-a impresionat in asa hal mi se pare ca bifeaza alta bila alba, in contextul in care multe filme/seriale/ animatii se cam fasaie la tentativa de a trage de poveste. Dar nu, minunea asta de desen animat ridica si mai sus stacheta, cuprinde si mai multe emotii si stoarce toate ideile bune intr-o grafica destul de psihedelica, constanta timp de 2 ore jumate (as fi vrut si mai mult), care rupe. Si rupe bine de tot.
Si ca tot vorbim de grafica, eu nu cred ca am mai vazut asa ceva pana acum. Bine, si prima animatie a dat tonul unei asemenea minunatii, dar ce fac zeii astia cu partea a doua este pur si simplu suprem. Si primul lucru pe care mi l-am spus dupa incheierea filmului a fost ca, intr-un viitor apartament, mi-ar placea sa ma inspir intr-o bucatica din spatiu din arsenalul vizual al acestei opere de arta. Si, din nou, nu te gandi in termeni elitisti. I’m a sucker for pop culture si cred ca Spider-Man: Across the Spider-Verse a surprins esenta celor mai importante curente artistice din aceasta perspectiva. E hip si cool si fresh si inovator si, Dumnezeul artei sa ma ierte, dar mie arta clasica nu mi-a placut niciodata.
Nu te gandi ca minunea sta in forma acestei animatii. Fondul este la fel de satisfacator! Povestea este construita gradual, cu un scenariu atat de fluid si relatable, ca nicio replica nu deraiaza si nicio actiune nu pare fortata. Povestea pare scrisa de personaje si curge natural in niste twist-uri destul de imprevizibile, sustinute la fix de o coloana sonora la fel de buna. Si da, pare ca sunt un pic high on Spider-Man: Across the Spider-Verse si fix asa sunt.
Si ca sa adaug un nou argument in favoarea acestei nebunii: este cea mai complexa animatie creata vreodata – creata de o echipa de animatori, cu 260 de personaje care actioneaza in 6 universuri. Si in ciuda acestor numere impresionante, totul are sens si povestea este cat se poate de umana si de frumoasa.
Enjoy la IMAX, ca sa intelegi de ce sunt atat de hyped!