
M-am gandit ca, inainte de The Apprentice, voi avea nevoie de un pumn de antivomitive. Mi-era teama ca filmul sa nu fie o oda gretoasa pentru protagonist, dar atata tin sa spun – la finalul filmului, eram “atat? mai vreau!”, lucru pe care nu-l zic la multe filme.
The apprentice
Anii de formare ai lui Trump fac subiectul acestei pelicule ce trateaza cu multa responsabilitate evolutia (a se citi “degradarea morala”) a fostului presedinte al Americii. De la un tanar foarte ambitios, dar lipsit de o strategie clara, pana la un personaj lipsit de scrupule, fara remuscari, Donald Trump este jucat cu mult patos de Sebastian Stan, romanul nostru.
Schimbarea, atat fizica, cat si morala, este analizata gradual, scena cu scena, iar incheierea filmului te duce cu gandul ca cineva si-a vandut sufletul diavolului. Nu, nu e spoiler, e doar o umila parere. Trebuie sa mentionez ca, pe masura ce se derula, prietena mea Simona verifica tot ce se petrecea acolo cu Wikipedia.
Impresie generala – gradual, profund, o avertizare bine-venita
Mi-a placut. Mi-a placut mult si asta pentru ca personajul principal nu este unul plat, care incepe ca un villain macabru si sfarseste prin a imprastia intunericul, fara nicio evolutie pe plan emotional. Din contra, perspectiva din care este prezentat protagonistul este una foarte graduala – Trump este prezentat la inceput ca un tanar ambitios, care traieste in umbra tatalui sau autoritar, si care spera ca intr-o zi sa se afirme si astfel sa-l sfideze pe cel care n-a avut niciodata incredere in vreunul dintre copiii sai. Dar aceasta nevoie bolnava de validare, un mecanism emotional dobandit pentru ca dragostea pe care a primit-o a fost mereu conditionata, il face pe Donald sa piarda fraiele moralitatii si sa se scufunde complet in intunericul pe care avocatul Russel Cohn i-l asterne la picioare.
Devenind catelusul lui Cohn inainte de a smulge puterea cu forta, Trump invata tot ce poate de la personajul malefic jucat incredibil de Jeremy Strong. De altfel, si Sebastian Stan, interpretul lui Donny, este magistral, chiar daca la inceput mi-a luat ceva sa imi conving mintea ca Sebastian Stan nu il joaca fix pe Sebastian Stan. Un mic spoiler sa-mi permiti: spre finalul filmului, ajunge sa arate foarte mult a Trump.
Si povestea? Vai, povestea te acapareaza. E foarte bine dozata, cu cateva momente de umor subtil (si negru), cu twist-uri clar inspirate de viata reala si cu altele de care te intrebi daca-s adevarate si daca Donald Trump a putut sa mearga chiar atat de departe. Dar gandindu-ma la caracterul sau, chiar indraznesc sa cred ca producatorii au fost blanzi – Donald Trump e chiar mai misogin decat l-au portretizat. Ce e amuzant in toata treaba asta este chiar ca unul dintre investitorii filmului este un sustinator al lui Trump, ce a aflat mult prea tarziu paradigma din care este prezentat protagonistul.
Din pacate, marii distribuitori din America n-au indraznit sa preia filmul, de teama unui proces, insa producatorii sai au pornit o campanie pe Kickstarter pentru a-l aduce mai aproape de publicul american. Iar in Romania? In Romania, fuguta la Cinema City sa vezi ce bine e facut! Vizionare placuta!
