ASMR. Asa as rezuma intr-un acronim filmul The killer, proaspat vazut intr-o vizionare de presa, powered by Netflix. Acest film mi-a declansat simturile de la primul decibel al vocii lui Fassbender, care se mentine soptita (a se citi “ucigator de sexy”) pe tot parcursul filmului. Pot sa-l declar naratorul anului? Sau macar sa-l fortam sa faca un podcast zilnic?
Si pentru ca filmul este mai mult despre a simti decat a face, atentionez ca si celelalte simturi, nu doar auzul, vor avea parte de stimuli intensi – scene intunecate si seducatoare, un protagonist discret si misterios, interactiuni pline de suspans si de mesaje citite printre randuri. Iar daca vrei sa-ti rasfeti si simtul tactil, te invit sa te bucuri de salile VIP la Cinema City – confirm ca fotoliile sunt perfecte sa te cuibaresti mai comod cand inima o ia la goana de nerabdare, iar mana ti-e pana la cot printre floricele, incercand sa-ti astamperi zvarcolirea inimii produsa de film cu niste carbohidrati.
The killer
Dupa o misiune ratata, un asasin isi recalculeaza ruta profesionala de la recompensa la supravietuire si apoi la razbunare. Dar cat de departe poate ajunge un simplu pion intr-un joc plin de alte piese mai puternice? Fassbender ne arata regulile jocului, in timp ce personajul sau joaca cu pricepere pana la final.
Impresie generala – elegant, sublim si memorabil
Daca David Fincher aduce vreo garantie unei productii, aceea este ca filmul se va juca grav cu mintea ta. Si asta era singura mea asteptare de la The killer – sa fie un roller coaster emotional, cu twist-uri si cu mult suspans, lucru pe care l-a livrat pana cand mi-a facut toate simturile vraiste. ASMR, doar ti-am spus. Dar a fost la fix cat sa ma mai dreg putin dupa lovitura incheierii lui Mindhunter mult prea devreme si sa reintru macar putin in universul lui nevrotic si fermecator.
The killer nu se abate de la stilul lui Fincher, ci doar aduce in plus sarmul discret al lui Fassbender, genialitatea si eleganta Tildei Swinton si le comprima in 2 ore in care naratiunea urca si coboara, fara sa te piarda nici macar un minut. Iar modul cum construieste finalul, ce nu aduce deloc ce te-ai astepta sa aduca (sau poate ca o face), este pur si simplu partea mea preferata a stilului lui Fincher – de ce sa aduca o incheiere clasica atunci cand exista alternative mai chinuitoare pentru spectator?
Hai sa vina 10 noiembrie sa-l mai vad inca o data pe Netflix! Ceea ce-ti recomand si tie.