Am avut norocul să văd The Thursday Murder Club pe Netflix ceva mai devreme, așa că mă întorc cu vești bune – și delicioase. Filmul e o adevărată plăcere de urmărit: savuros, amuzant și cu acel vibe britanic care te face să vrei o pătură pufoasă, o cană de ceai și timp să-l revezi. Dacă îți plac misterele à la Agatha Christie, dar ai și slăbiciune pentru personaje mai în vârstă care se dovedesc mai istețe decât o cohortă de detectivi tineri, atunci ai nimerit perfect.
The Thursday Murder Club – Netflix, 2025
Inspirat din romanul de mare succes scris de Richard Osman, The Thursday Murder Club aduce pe ecran o echipă de detectivi amatori cum nu s-a mai văzut: pensionari care locuiesc într-un așa-zis „azil” – dar să nu ne lăsăm păcăliți de cuvânt. Locul e de fapt un conac somptuos, un fel de resort de lux pentru oameni care „au fost cineva”.
Și chiar au fost! Avem:
- Elizabeth Best – fostă agentă secretă, cu un fler pentru interogatorii și replici tăioase.
- Ron Ritchie – fost lider sindical, cu o gură mare și un suflet și mai mare.
- Ibrahim Arif – fost psihiatru, metodic, rațional și uneori prea serios pentru propriul bine.
- Joyce Meadowcroft – fostă asistentă medicală, adorabil de curioasă și de surprinzător de eficientă cu notițele.
Aceștia patru formează „clubul de crime de joi” – o adunare săptămânală unde investighează crime… la început doar de dragul jocului. Până când o crimă adevărată apare la ușa lor și lucrurile devin, evident, mult mai personale.
Impresie generală
The Thursday Murder Club este genul de film care-ți dă senzația că te afli într-o carte bună, din care nu vrei să ieși. Este plin de umor sec, suspans bine dozat și personaje care nu doar că nu se tem de vârstă, dar o transformă în superputere. Verdictul meu? Merită cu vârf și îndesat. Mi-a plăcut extrem de mult.
Hai să vorbim despre ce-l face atât de bun:
În primul rând, acțiunea este excelent dozată. Nici prea lentă, nici frenetică. Se desfășoară pe mai multe planuri – investigația principală, viața personală a fiecărui detectiv-pensionar, relațiile dintre ei și micile secrete care încep să iasă la iveală. Și totul e făcut cu un echilibru admirabil: niciun personaj nu e lăsat în umbră, fiecare are momentele lui de glorie.
Distribuția este absolut regală, la propriu și la figurat:
- Helen Mirren este Elizabeth, perfectă în rolul liderului misterios, calm și mereu cu un pas înainte.
- Pierce Borsnan este Ron, cu carisma și sarcasmul la el, de nu știi dacă vrei să-l îmbrățișezi sau să-l aplauzi.
- Ben Kingsley îl face pe Ibrahim memorabil, cu o notă de gravitate și ironie care te prinde.
- celia Imrie e un deliciu în rolul lui Joyce, cu aerul ei de bunicuță care știe tot ce se întâmplă… și nu zice nimic până nu e momentul potrivit.
Pe lângă aceștia, apar și personaje secundare – polițiști tineri care nu prea știu cum să gestioneze pensionarii detectivi, suspiciuni care se mută de la unul la altul și câteva momente de răsturnare de situație ca-n poveștile clasice.
Filmul are și un mic twist metatextual: ia la rost toate stereotipurile despre vârstă, inteligență, sexagenari uitați în colțul camerei, și le face praf. Și o face cu umor. Seamănă cu o combinație între Sherlock Holmes și Agatha Christie, dar cu extra sarm și niște replici care te prind pe nepregătite.
Estetica e… tipic britanică. Liniștitoare, dar și plină de mister. Conacul e superb, decorurile sunt perfecte, iar filmul nu e niciodată prea „lucios” – ci fix cât trebuie. Genul de film care nu se dă în spectacol, dar strălucește discret.
All in all, The Thursday Murder Club e o bucurie de film. Dacă vrei ceva care să te țină atent fără să-ți dea palpitații, ceva care să te facă să râzi și să-ți pese, cu personaje în care poți să te regăsești chiar și (sau mai ales) dacă n-ai 20 de ani, trebuie să-l vezi. E inteligent, relaxant, cu multă inimă – și perfect pentru o seară în care ai chef de ceva bun, dar nu siropos.